Tariful la gazele naturale ar putea scădea în următoarele săptămâni. Declarația a fost făcută de președintele Consiliului de administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, în cadrul unei emisiuni televizate.

”Cred că noi peste o săptămână, înainte de Paște, vom prezenta la ANRE calculele noastre și, împreună cu regulatorul, dacă vor fi aceste premise, noi vom fi primii care vom solicita corectarea tarifului. Pentru că deja o bună parte din devierile financiare, care au fost incluse în tarif în octombrie 2022, au fost recuperate în perioada de iarnă cu consum mai mare. Consider că aceste premise vor fi, depinde de ANRE când va fi acest lucru” a declarat Ceban.

Directorul Moldovagaz a refuzat însă să spună cu cât ar putea scădea tarifele.

Nu pot deschide parantezele, dar la momentul potrivit vom ieși cu aceste cifre. Un lucru doar pot spune: în cadrul aprobării tarifelor, în octombrie 2022, circa 6,5 lei au fost acele devieri financiare care au fost acumulate în 2022. Nu spun cifra, dar vă spun că în prețul actual de 30 de lei sunt introduse devieri de circa 6,5 lei. Dar asta nu înseamnă automat că va fi reducerea cu această cifră, pentru că volumele s-au micșorat, sunt costuri de distribuție, transport și curs valutar și nu știu cum vor fi calculate de ANRE” a notat Ceban.

Șeful de la Moldovagaz a precizat că în luna martie au fost procurate 176 milioane metri cubi de la Gazprom, la un preț de 1050 de dolari mia de metri cubi. Această cantitate a fost direcționată pentru producerea energiei electrice pe malul stâng. În același timp, Energocom a procurat circa 100 de milioane de metri cubi de gaze pentru malul drept, la prețul de 1011 dolari SUA mia de metri cubi.

În luna aprilie, vor fi procurate cantități cu mult mai mici față de luna martie, prețul pentru gazul rusesc fiind de 673 de dolari SUA, iar a celui procurat de Energocom - în jur de 653 de dolari mia de metri cubi.