Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit miercuri cu noii ambasadori acreditați la Moscova. A ținut un discurs în care le-a urat bun venit diplomaților, dar în care, de asemenea, a criticat sprijinul SUA și UE pentru Ucraina. La final, Putin se aștepta la aplauze, dar sala a rămas într-o liniște deplină, scrie DIGI 24.

„În ciuda a tot ceea ce se întâmplă în lume, în Rusia, în jurul țărilor noastre, aș dori încă o dată să vă urez din suflet succes în misiunea dumneavoastră importantă. Sper că munca în Rusia va fi interesantă pentru dvs. din punct de vedere profesional, vă va permite să ne cunoașteți mai bine țara, să-i cunoașteți mai profund istoria și cultura și va avea ca scop rezolvarea problemelor cu care se confruntă lumea și cu care se confruntă și țările noastre. Și în acest sens, vă doresc mult succes. Vă mulțumesc”, a spus Puțin la finalul discursului său.

Niciunul dintre cei 17 noi ambasadori la Moscova nu a reacționat. Putin a așteptat câteva clipe, apoi s-a simțit dator să mai spună o frază: „Din păcate, aici se termină ceremonia noastră, deoarece restricțiile sanitare sunt încă în vigoare. Nu vom putea vorbi acum față în față, dar sunt sigur că această oportunitate va apărea de mai multe ori în timpul mandatului dvs. Toate cele bune. Mulțumesc”.

În acest timp, ușile aurite din spatele lui Putin erau deja deschise, așteptând ca președintele rus să plece din sala în care s-a desfășurat ceremonia. Printre cei prezenți la în sală s-a aflat și Lynne Tracy, noul ambasador al SUA în Rusia.

Liderul de la Kremlin i-a transmis lui Tracy că sprijinul SUA pentru o revoluție în Ucraina în 2014 a dus la situația actuală, în care Rusia și Ucraina se află în conflict. Relațiile Moscovei cu Washingtonul se află într-o „criză profundă” care se „bază pe abordări fundamental diferite ale formării ordinii mondiale moderne”, a mai spus Putin.

Totodată, liderul de la Kremlin i-a spus ambasadorului Uniunii Europene, Roland Galharague, că relațiile dintre Rusia și blocul comunitar s-au „degradat grav” și că UE a inițiat o „confruntare geopolitică” cu Rusia.