Forţele antiaeriene ruse au doborât o rachetă deasupra oraşului Feodosia, în Crimeea ocupată, a informat sâmbătă guvernatorul peninsulei ucrainene anexate, Serghei Aksionov, transmit EFE şi Reuters, preluate de Agerpres.

O rachetă lansată din Ucraina a fost doborâtă deasupra Feodosia”, a scris oficialul prorus pe Telegram, fără a oferi mai multe detalii despre incident.

Consilierul lui Aksionov, Oleg Kriucikov, a transmis, la rândul său, că rămăşiţele proiectilului au căzut într-o localitate fără a provoca victime şi pagube materiale.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat asigurări vineri, în discursul său obişnuit din timpul nopţii, că ordinea va reveni în relaţiile internaţionale "doar când steagul ucrainean va reveni în Crimeea" şi acolo va fi libertate.