Preşedintele american, Joe Biden, a discutat sâmbătă la telefon cu liderii Franţei, Germaniei şi Marii Britanii, în timp ce mercenari ruşi răzvrătiţi se îndreptau spre Moscova după ce au cucerit peste noapte un oraş din sudul ţării, a anunţat Casa Albă, transmite Agerpres

Liderii au discutat despre situaţia din Rusia. De asemenea, ei şi-au afirmat sprijinul neclintit pentru Ucraina”, se arată într-un comunicat de presă citat de Reuters şi AFP. 

Biden, ca şi vicepreşedinta Kamala Harris şi alţi înalţi oficiali americani, a fost informaţi de echipa de securitate naţională despre evoluţia situaţiei din Rusia, a precizat Casa Albă, adăugând că oficialii vor continua să fie informaţi pe parcursul zilei.

Secretarul de stat american Antony Blinken a vorbit, de asemenea, cu omologii din ţările G7.

Mişcarea mercenarilor Grupului Wagner îl pune pe preşedintele rus Vladimir Putin în faţa primei provocări serioase la adresa puterii sale în cei 23 de ani de guvernare.