Rusia a avertizat miercuri împotriva livrării către Ucraina a unor rachete Patriot, pe care Ministerul japonez al Apărării a convenit să le vândă SUA pentru ca armata americană să-şi refacă arsenalele epuizate de asistenţa militară acordată Kievului, relatează Agerpres cu referire la EFE.

„Nu avem practic nicio îndoială că aceste rachete pot ajunge în cele din urmă în Ucraina, ceea ce va avea invariabil consecinţe negative pentru securitatea globală”, a declarat într-o conferinţă de presă Andrei Nastasin, purtător de cuvânt adjunct în Ministerul rus de Externe.

Diplomatul rus a avertizat că, „în cazul livrării către armata ucraineană de echipamente militare japoneze letale, vom interpreta acţiunile Tokyo-ului ca fiind fără echivoc ostile”.

„Ne rezervăm dreptul de a lua cele mai puternice contramăsuri, inclusiv în ceea ce priveşte relaţiile bilaterale cu Japonia”, a adăugat el.

Acesta a subliniat că acordul, care prevede vânzarea de rachete fabricate sub licenţă americană pe teritoriul japonez, reprezintă o încălcare a acordului bilateral privind asistenţa militară reciprocă semnat în 1954.

Acordul, în valoare de 3 miliarde de yeni (aproximativ 19,4 milioane de dolari), a fost anunţat în timpul unei vizite a secretarului american al apărării, Lloyd Austin, la Tokyo şi va fi primul transfer de arme efectuat de Japonia de când şi-a relaxat reglementările privind exporturile de echipamente de apărare.

Revizuirea aplicată în 2023 relaxează restricţiile existente anterior cu privire la livrările de arme, permiţând Japoniei să exporte echipamente de producţie internă sub licenţă de la o companie străină în ţara în care îşi are sediul proprietarul firmei străine.

Japonia va exporta în special rachete de interceptare PAC-3, deţinute de Forţele japoneze de autoapărare şi pe care Japonia a început să le producă în urmă cu aproape două decenii.

Rusia şi-a consolidat în ultimii ani unităţile militare amplasate în insulele Kurile disputate, provocând condamnarea fermă din partea Tokyo, care consideră cele patru insule - Iturup, Kunashir, Shikotan si Habomai - din arhipelagul Kurilelor de Sud (Teritoriile nordice, aşa cum le numeşte Japonia) drept parte inalienabilă a teritoriului său.