Dubai are atât de multe restaurante, încât dacă le-ai lua la rând, ai putea mânca într-un local nou în fiecare zi și ți-ar lua aproape 50 de ani pentru a le bifa pe toate. Totuși, oamenii din acest oraș dau bani ca să mănânce la altcineva acasă, relatează CNN, citat de Digi24.ro.

Locuitorii orașului plătesc între 80 și 100 de dolari pentru ca niște străini să gătească pentru ei, la așa-numitele „cluburi pentru cină”.

Este vorba despre mese cu meniu fix, găzduite de bucătari amatori sau profesioniști. Adesea, cei care merg să mănânce află meniul și locul abia după ce fac rezervarea. Oamenii sunt încurajați să vină singuri sau împreună cu un singur prieten, pentru a socializa, iar participanții își pot aduce propriile băuturi.

Fenomenul nu este nou sau și nu are loc doar în Dubai, dar a atins noi culmi în acest oraș în ultimul an. „Am vrut să aduc oamenii sub un singur acoperiș, la aceeași masă, să-i fac să stea de vorbă”, spune bucătarul palestinian Ahmad Halawa, care și-a lansat clubul pentru cină în 2019 și găzduiește cine în weekend.

La început, veneau la cină doar prietenii și familia. Dar după ce a început să se răspândească vestea despre mâncărurile delicioase ale lui Halawa, oameni necunoscuți au început să-și facă rezervare.

Oamenii află de Halawa din recomandări sau de pe Instagram, iar rezervările pentru evenimentele sale se epuizează de obicei în două zile. A renunțat la vechiul său loc de muncă în marketing în 2021, iar acum găzduiește până la 30 de invitați, de două ori pe săptămână. Și-a amenajat în curte o masă elegantă de banchet, cu aranjamente florale și lumini.

Oameni necunoscuți plătesc peste 100 de dolari de persoană pentru a lua parte la cinele sale.

Chiar dacă mâncarea bună este cheia oricărei petreceri, Halawa bănuiește că aspectul social al cluburilor pentru cină le sporește atractivitatea în Dubai, unde aproximativ 90% din populație este formată din străini.

„Cei mai mulți oameni sunt departe de casă, departe de familiile lor, așa că am vrut să creez acel sentiment de comunitate care este puțin distorsionat în Dubai”, spune el, adăugând că cinele sale sunt servite ca în familie, la o masă comună.

„Oamenilor le este dor de această autenticitate. Cluburile de cină oferă participanților o experiență mai apropiată și mai personală,” spune Halawa.

Popularitatea crescândă a cluburilor pentru cină din Dubai se datorează, cel puțin parțial, unor povești de succes. Restaurantul Hawkerboi s-a deschis anul trecut, după ce proprietarii săi au găzduit mult timp cine pentru necunoscuți, iar faima lor a crescut.

De asemenea, pasiunea pentru ramen a bucătarului autodidact Neha Mishra a dat roade. După ce a găzduit cine șase nopți pe săptămână timp de trei ani, toate cu masa plină, Mishra și-a deschis un restaurant, Kinoya, în 2021. Acesta s-a clasat pe locul 11 pe lista celor mai bune 50 de restaurante din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, iar acum Kinoya a deschis un al doilea restaurant, la Londra.