Parlamentul European i-a ridicat imunitatea lui Jean-Marie Le Pen
Eurodeputații, reuniți în sesiune plenară la Strasbourg, au decis marți ridicarea imunității parlamentare a fostului președinte al Frontului Național din Franța, Jean-Marie Le Pen, la solicitarea justiției franceze pentru urmărirea acestuia pentru incitare la ură rasială în legătură cu comentarii făcute de Le Pen la adresa cântărețului Patrick Bruel.
Agerpres scrie că deputații europeni au dat curs recomandării Comisiei pentru Afaceri Juridice, care a considerat că declarațiile în cauză nu corespund cu funcția de europarlamentar de extremă dreapta. Comisia a subliniat de asemenea că imunitatea unui parlamentar european "nu îl autorizează pe acesta să calomnieze, să defăimeze, să incite la ură sau să facă afirmații care afectează onoarea unei persoane".
Jean-Marie Le Pen, în vârstă de 88 de ani, i-a atacat în iunie 2014, într-o înregistrare video postată pe site-ul partidului său Frontul Național, pe artiștii care s-au declarat împotriva formațiunii sale politice, precum Guy Bedos și Madonna. El a menționat atunci și numele lui Patrick Bruel, care are origini evreiești.
Declarațiile au stârnit critici virulente chiar și în cadrul FN, Marine Le Pen spunând că a fost o "greșeală politică", în timp ce Louis Aliot, unul dintre vicepreședinții partidului de extremă dreapta, a descris termenii folosiți de Jean-Marie Le Pen drept "revoltători".
Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a mai anunțat luni că a primit și a transmis Comisiei pentru afaceri juridice o cerere de ridicare a imunității în cazul lui Marine Le Pen, cerere adresată de parchetul din Nanterre, la periferia Parisului.
Potrivit unei surse din Parlamentul European, această cerere este legată de ancheta privind "difuzarea de imagini violente" deschisă după difuzarea de către Marine Le Pen pe contul ei de Twitter în decembrie 2015 a unor fotografii cu abuzuri comise de Stat Islamic, ca răspuns adresat unui jurnalist pe care ea l-a acuzat că a făcut o "paralelă" între partidul său și SI.