Armata irakiană a anunțat marți că forțele sale au intrat în Mosul, după aproximativ două săptămâni de la începutul ofensivei împotriva organizației jihadiste Statul Islamic, care deține controlul asupra orașului din 2014, anunță AFP.

Forțele armate irakiene au intrat în sectoare de 'pe malul stâng al Tigrului din Mosul', a declarat centrul comandamentului comun al operațiunilor însărcinat cu ofensiva pentru a prelua controlul la Mosul.

Forțele de elită ale armatei irakiene anunțaseră mai devreme că au intrat în sediul televiziunii publice din orașul Mosul, primul obiectiv important preluat de forțele guvernamentale în cadrul ofensivei, conform Reuters.

Sursa: Agerpres