Șeful Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Nicu Popescu, va întreprinde în următoarele zile o deplasare oficială în Franța. Acesta urmează să se întâlnească cu omologul său francez, precum și cu alți oficiali francezi.

În această săptămână întreprind două vizite importante, una la Paris și alta la Valletta, cu scopul promovării procesului de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană și inițierii negocierilor de aderare într-un timp cât mai scurt. La Paris am programate întrevederi cu omologul meu francez, Ministrul pentru Europa și al Afacerilor Externe, doamna Catherine Colonna, Președintele Comisiei Afaceri Europene, Jean-Francois Rapin, Consilierul Prim-ministrului pentru Europa, Secretarul General pentru afaceri europene Emmanuel Puisais-Jauvin, precum și cu alți oficiali francezi și șefi de organizații internaționale”, a anunțat Nicu Popescu într-o postare pe canalul său de Telegram.

Precum mai precizează șeful MAEIE, la finalul zilei de marți, 13 iunie, la sediul Ambasadei R. Moldova din Paris, se va întâlni și cu diaspora moldovenească din Franța.

Vizita de la Paris a ministrului de externe de la Chișinău se va încheia cu un discurs în cadrul unei conferințe dedicate relațiilor moldo-franceze, în prezența Președintei Adunării Naționale a Franței, Yaël Braun-Pivet.

Totodată, oficialul anunță că va efectua prima sa vizită oficială în Malta. În capitala țării insulare, orașul Valletta, Nicu Popescu va avea întâlniri cu Ministrul Afacerilor Externe, Europene și al Comerțului, Ian Borg, precum și cu mai mulți oficiali din guvernul și parlamentul Maltei.