Popescu, mesaj pentru Aurescu la plecarea sa din funcția de ministru român de Externe: Vei rămâne un foarte bun prieten al R. Moldova
România va fi în continuare principalul avocat al R. Moldova, iar Chișinăul și Bucureștiul vor continua să lucreze pentru ca R. Moldova să se regăsească cât mai curând în UE. Declarația a fost făcută de ministrul de Externe, Nicu Popescu, cu ocazia votării noului Guvern al României, condus de premierul Marcel Ciolacu. El a transmis un mesaj fostului său coleg, Bogdan Aurescu, înlocuit în fruntea Ministerului de Externe de la București de Luminița Odobescu.
”Stimate domnule Ministru Aurescu, dragă Bogdan - ai fost și continui să fii un prieten adevărat al Republicii Moldova. Vreau să-ți mulțumesc pentru toată deschiderea ta personală și pentru acțiunile concrete pe care le-am realizat împreună. Ai fost o voce importantă în procesul de obținere a statutului de țară candidat pentru aderarea la UE a Republicii Moldova” a scris Popescu pe Facebook.
El a amintit că, la inițiativa României, Germaniei și Franței s-a reușit crearea Platformei de Sprijin pentru R. Moldova, iar Uniunea Europeană și-a deschis o nouă Misiune Civilă de Parteneriat la Chișinău. Tot la inițiativa diplomatică al Bucureștiului, UE a creat un nou mecanism de sancționare a celor care încearcă să destabilizeze R. Moldova, iar Chișinăul a reușit să acceseze fonduri prin intermediul Instrumentului European pentru Pace, ceea ce contribuie la modernizarea Armatei Naționale. De asemenea, Popescu a mulțumit pentru ajutorul oferit la buna desfășurare a Summit-ului CPE.
”Împreună am reușit să aducem relațiile dintre România și R. Moldova la un nou nivel. Am reușit să eliminăm tarifele la roaming între țările noastre, ceea ce ne-a apropiat și mai mult. Împreună am reușit să instruim numeroși angajați care se ocupă de afaceri europene, preluând astfel experiența României, inclusiv cu sprijinul Institutului Diplomatic Român. Am gestionat împreună numeroase crize, inclusiv cea a electricității și gazului. România a fost alături de Republica Moldova în asigurarea păcii și stabilității noastre. Îți mulțumesc, dragă Bogdan, și să știi că vei rămâne un foarte bun și sincer prieten al R. Moldova!” a mai scris Popescu.
”Ai fost cea care ne-a ajutat foarte mult în procesul nostru de aderare la UE, inclusiv prin completarea chestionarelor pentru obținerea statutului de țară candidat și pentru ancorarea cât mai fermă a Moldovei în spațiul european. România va fi în continuare principalul avocat al țării noastre în procesul de aderare la Uniunea Europeană și sunt sigur că vom continua să lucrăm împreună pentru ca Moldova să se regăsească cât de curând în interiorul Uniunii Europene, alături de România!” a conchis Popescu.