Modernizarea infrastructurii, îmbunătățirea serviciilor sociale,  atragerea investițiilor și implementarea proiectelor la nivel local au constituit câteva dintre subiectele discutate de prim-ministrul Dorin Recean cu autoritățile publice locale de nivelul unu și doi, dar și cu reprezentanții serviciilor desconcentrate din raionul Strășeni.

Șeful Executivului a vorbit despre importanța consolidării eforturilor pentru modernizarea comunităților și îmbunătățirea calității vieții oamenilor, menționând programul „Satul European” care vine cu soluții financiare pentru un spectru larg de proiecte locale. De asemenea, prim-ministrul Dorin Recean a subliniat că dezvoltarea țării noastre după modelul european va aduce un șir de beneficii concrete cetățenilor.

Suntem convinși că integrarea Republicii Moldova în blocul comunitar va fi o investiție crucială în bunăstarea oamenilor și construirea unui stat prosper. De aceea, prioritatea noastră absolută este lansarea, până la sfârșitul acestui an, a discuțiilor de aderare la Uniunea Europeană. Este important să vorbim cetățenilor despre oportunitățile de creștere economică și socială pe care le oferă etapa de preaderare. În același timp, avem obligația să găsim împreună cele mai bune soluții pentru problemele cetățenilor și ale mediului de afaceri”, a spus premierul Dorin Recean.

Aleșii locali au subliniat problemele pe care le confruntă în activitatea zilnică, inclusiv s-au referit la insuficiența specialiștilor și a forței de muncă, cauzată de migrația tinerilor peste hotare; lipsa rețelelor de canalizare și apeduct; necesitatea de ajustare a cadrului legal în domeniul salarizării și a unor consultări mai largi a politicii bugetar-fiscale pe platforma Comisiei paritare. Totodată, primarii au vorbit despre planurile de modernizare a localităților, prin implementarea proiectelor cu finanțare externă și internă.

Premierul Dorin Recean a menționat că unul dintre obiectivele prioritare ale Guvernului este modernizarea satelor și orașelor, precum și creșterea nivelului de trai al tuturor cetățenilor.