R. Moldova ar avea dreptul moral să rezolve conflictul transnistrean pe cale militară, însă nu va face acest lucru pentru că optează pentru reintegrarea pașnică a regiunii. Declarația a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, în cadrul emisiunii ”Dialog Deschis”.

Chișinăul militează pentru soluționarea pașnică a conflictului, această soluție fiind susținută de toți partenerii externi. E clar că nimeni nu dorește extinderea zonelor de confruntare militară. Problema trebuie să o rezolvăm noi, chiar dacă asta va dura mai mult, ea trebuie să evite pierderi de natură economică și umană și să nu lase sechele. Această societate trebuie reintegrată pașnic pentru a avea un confort moral, să nu apărem pe calea cuceritorilor. Chiar dacă (soluția militară n.r.) este moral îndreptățită, pentru că este un teritoriu al R. Moldova” a notat Serebrian.

Vicepremierul a reiterat însă că, atât timp cât este provocată, R. Moldova va face tot posibilul pentru a evita tensiuni și de a rezolva acest conflict pe cale pașnică, diplomatică. În caz contrar, spune Serebrian, trebuie să fim gata să ne apărăm.

R. Moldova se va apăra și noi trebuie să fim pregătiți să ne apărăm și singuri. Este foarte important ca noi să ne consolidăm capacitățile de apărare să facă față unor provocări. Fără îndoială că și România, și Ucraina, și alte state ne vor ajuta ca aceste capacități să fie aduse. Ne-am trezit că avem nevoie de o armată puternică” a subliniat vicepremierul pentru Reintegrare.

Totuși, a declarat Serebrian, la Tiraspol ”nu există foarte mare interes pentru o soluție militară”.