Șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Drăgălin, afirmă că decizia de astăzi a Curții Constituționale a venit să ușureze munca justițiarilor în domeniul penal. Și asta pentru că, susține șefa PA, Partidul politic ȘOR putea fi scos în afara legii, inclusiv pe cale de procedură penală.  

Eu nu știam la ce să mă aștept, pentru că nu cunosc bine legislația constituțională. Eu știu că din punct de vedere al legislației penale, acest partid putea fi lichidat pe cale penală. Dar Curtea Constituțională a luat o decizie, dar se putea face și prin procedură penală”, a declarat Veronica Drăgălin, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

De asemenea, ea a menționat că în cadrul procesului de la Curtea Constituțională, Procuratura Anticorupție a trimis câteva probe acumulate de către oamenii legii.

Amintim, că astăzi, 19 iunie, Curtea Constituțională a decis că Partidul politic ȘOR să fie declarat Neconstituțional. De asemenea, deputații, primarii, alți aleși ai partidului devin neafiliați, fără dreptul de a se afilia unor alte fracțiuni.