Neconstituționalitatea Partidului „ȘOR” // Ministrul Justiției anunță ce urmează după hotărârea Înaltei Curți
Ca urmare a pronunțării hotărârii Curții Constituționale prin care Partidul „ȘOR” a fost scos în afara legii, ministrul justiției, Veronica Mihailov-Moraru, vine cu detalii privind măsurile care ar urma să fie luate de instituția pe care o conduce în vederea executării deciziei Înaltei Curți. Astfel, anunță Mihailov-Moraru, Ministerul Justiției va desemna o comisie de lichidare a Partidului „ȘOR”, care va întreprinde toate măsurile necesare pentru lichidarea și radierea acestui partid din Registrul de stat al persoanelor juridice prevăzute de legislația în domeniu și va solicita Agenției Servicii Publice să consemneze în Registrul de stat al persoanelor juridice demararea procedurii de lichidare.
Totodată, precizează ministrul, în legătură cu procedura nemijlocită de lichidare a partidului politic, odată cu numirea lichidatorilor partidului, mandatul organelor partidului politic încetează, lichidatorii fiind responsabili de inventarul bunurilor partidului politic.
La fel, din momentul în care partidul politic este în proces de lichidare, acesta pierde dreptul de a mai primi alocații de la bugetul de stat.
„Reieșind din sensibilitatea subiectului menționat, Ministerul Justiției se angajează să revină periodic cu informații pentru public prin care să expună evoluțiile pe marginea procedurii de lichidare a partidului politic dizolvat astăzi prin hotărârea Curții Constituționale”, a precizat ministrul.
Amintim că CCM a declarat drept neconstituțional partidul condus de oligarhul fugar, Ilan Șor. Potrivit președintelui CCM, Nicolae Roșca, de la data pronunțării prezentei hotărâri, Partidul „ȘOR” se consideră dizolvat și niciun act adoptat după pronunțarea hotărârii Înaltei Curți nu are valoare juridică.
Totodată, reprezentanții Partidului „ȘOR” care exercită mandate de deputat în Parlament vor continua să-și exercite aceste mandate, doar că în calitate de deputați independenți, fără dreptul de a se afilia altor fracțiuni parlamentare.
La fel, listele candidaților supleanți în Parlament și consiliile locale/raionale au fost declarate nule. Astfel, în cazul în care un mandat în Parlament atribuit Partidului „ȘOR” devine vacant, acesta va rămâne vacant pe întreaga perioadă a legislaturii a XI-a, iar Curtea Constituțională nu va valida în acest sens niciun mandat.
Deschide și: Partidul „ȘOR”, scos în afara legii