Obiectivele agendei bilaterale moldo-române în domeniul de securitate, economic, investițional, precum și susținerea Guvernului României în procesul nostru de aderare la Uniunea Europeană au fost subiectele abordate în cadrul întrevederii prim-ministrului Dorin Recean cu ministra afacerilor externe a României, Luminița Odobescu, care se află într-o vizită oficială la Chișinău., informează serviciul de presă al Executivului.

Dorin Recean a mulțumit autorităților române pentru sprijinul constant în atenuarea consecințelor economice ale războiului injust al Federației Ruse împotriva Ucrainei, pentru expertiza și susținerea fermă a țării noastre în procesul de realizare a agendei europene. Șeful Executivului a subliniat că dezvoltarea economică rămâne a fi una dintre prioritățile Guvernului, în pas cu realizarea angajamentelor asumate în reformarea sectorului de justiție.  

Luminița Odobescu, a reiterat deschiderea Bucureștiului de a oferi sprijinul necesar în accelerarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, inclusiv prin continuarea și extinderea cursurilor de instruire pentru administrația publică centrală privind armonizarea legislației la acquis-ul comunitar. 

Precum se mai precizează în comunicat, oficialii au discutat și aspecte privind organizarea celei de-a patra ediții a Platformei de sprijin pentru Moldova, care va avea loc în acest an, la Chișinău.

Totodată, a fost apreciat efortul comun în organizarea cu succes a Summitului Comunității Politice Europene, găzduit la 1 iunie de Republica Moldova.