„Cel mai solid parteneriat politic extern PSDE îl are cu Partidul Social Democrat din România, condus Marcel Ciolacu, numit recent prim-ministru al României. R. Moldova, cât și PSDE, are un prieten autentic în Premierul social-democrat al României”. Despre aceasta a vorbit într-un interviu pentru Curentul.MD, Eremei Priseajniuc, vicepreşedinte al Partidului Social Democrat European (PSDE), responsabil de relaţii internaţionale.

Social-democratul susține că, mereu, când la guvernare în România se afla Partidul Social Democrat, Republica Moldova a beneficiat de cel mai mare suport.

Peste o mie de grădinițe renovate, 200 de microbuze școlare puse la dispoziție pentru transportarea exclusivă a elevilor, burse pentru elevii și studenții din țara noastră, reconstrucția Sălii cu Orgă, a Muzeului Național de Arte, construcția noului sediu al Teatrului „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul și alte proiecte social-culturale; în domeniul medical - proiectul SMURD în Moldova, ajutor sub formă de medicamente, dispozitive medicale, vaccinuri în perioada COVID; pe plan energetic - construcția gazoductului Iași-Ungheni; ajutoare pentru agricultori și multe alte proiecte de colaborare și înfrățiri între comunitățile/primăriile conduse de social-democrați din România și Republica Moldova, proiecte care vor fi fortificate și multiplicate în timpul apropiat”, a mai spus politicianul.

Eremei Priseajniuc afirmă că PSDE este formațiunea politică care pledează pentru modernizarea și dezvoltarea socială a R. Moldova, cu vocație europeană, a cărei identitate politică se bazează pe convergența ideilor social-democrate din Europa modernă.

Sistemul de valori pe care-l promovează PSDE a fost validat prin deținerea statutului de membru, atât în familia politică social-democrată europeană, precum și cea internațională. Formațiunea face parte și este membru cu drepturi depline al familiei politice social-democrate internaționale (Internaționala Socialistă), din care fac parte 132 de partide politice din lume. Președintele Internaționalei Socialiste este Pedro Sanchez, Prim-ministrul Spaniei; funcția de vicepreședinte, este deținută de Președintele PSD, Marcel Ciolacu, Premierul României, responsabil de zona Europei Centrale și de Est. Mai mult decât atât, PSDE face parte şi din familia politică europeană a social-democraților (PES), cu statut de membru asociat, alături de alte 60 de partide și organizații politice. Președintele PES este Stefan Lofven, fostul Prim-ministru al Suediei, iar unul dintre vicepreședinți este Victor Negrescu (europarlamentar din partea PSD România)”, spune politicianul.

Social-democratrul explică de ce Victor Negrescu este un bun prieten și susținător al R. Moldova.

Acum câteva zile, a solicitat în plenul Parlamentului European, începerea negocierilor de aderare la UE a Republicii Moldova și punerea la dispoziție a țării noastre a fondurilor de pre-aderare, fapt ce denotă implicarea și susținerea fermă de către frații social-democrați a parcursului nostru european”, a precizat el.

Precizare: În Parlamentul European, PES, reprezentat de Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D), are 145 de mandate de parlamentari. Printre liderii de state și guverne care fac parte din familia social-democrată europeană sunt: cancelarul Germaniei, prim-miniștrii Spaniei, României, Portugaliei, Finlandei, Maltei, Danemarcei, Albaniei, Norvegiei, Macedoniei de Nord; vicepremierii Belgiei, Muntenegrului, Sloveniei, Luxemburgului. PSDE este singurul partid din R. Moldova membru al PES și al Internaționalei Socialiste.