Premierul României, Marcel Ciolacu, aflat într-o deplasare de lucru la Chișinău, a spus în cadrul unei declarații de presă, susținute alături de premierul Dorin Recean, că, deși a sosit într-o vizită oficială, simte atmosfera binevoitoare și familială în R. Moldova, evocând provocările care le revin ambelor țări în actuala situație regională.

Am sentimentul că am venit acasă și nu am venit la un frate mai mare sau mai mic, ci la un frate geamăn, pentru că toate provocările prin care am trecut, crizele suprapuse, provocări care s-au răsfrânt asupra românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Acestea trebuie abordate în comun. Suntem obligați ca împreună să punem un accent pe relațiile comerciale între România și Moldova, să găsim soluții împreună pentru ca cetățenii pe care îi reprezentăm să vadă o creștere a traiului zilnic”, a declarat în discursul său Marcel Ciolacu.

Premierul Dorin Recean, a comunicat că, împreună cu prim-ministrul României, a discutat despre cele 9 proiecte pentru tranșa a doua din ajutorul Guvernului României de 100 de milioane. Precum a precizat Recean, aceste 9 proiecte valorează 28 mln de euro și sunt destinate investițiilor pentru oportunitățile companiilor din țară și vor dezvolta localitățile din R. Moldova.

Șeful Executivului de la Chișinău și-a exprimat recunoștința față de suportul acordat țării noastre de către autoritățile de la București.

Mulțumim pentru ajutorul imens și prompt acordat atunci când Republica Moldova a avut nevoie. Și el este și pe dimensiunea politică de promovare a integrării europene a R. Moldova, dar și pe dimensiunea economică și socială. Cu toții cunoaștem perioada în care că Bucureștiul a intervenit prompt pentru a ajuta R. Moldova să depășească criza energetică din anul trecut și în continuare acordă ajutor care este necesar Chișinăului pentru a putea avansa în dezvoltarea economică”, a remarcat Recean.

Totodată, acesta a menționat că relațiile dintre Chișinău și București se consolidează tot mai mult, referindu-se la evoluția pe segmentul ce ține de infrastructura de conectare - construcția de drumuri, poduri, rețele energetice, dar și în spațiul digital. De asemenea, oficialul a venit cu un mesaj prin care îndeamnă agenții economici din România să facă investiții și în țara noastră.

Vrem să asigurăm un mediu economic prietenos pentru agenții economici care astăzi sunt în România și îi încurajăm să treacă Prutul și să facă investiții similare în R. Moldova”, a menționat Dorin Recean.

Șeful Guvernului a apreciat aportul României, care, împreună cu UE, a contribuit la includerea în lista de sancțiuni a persoanelor și companiilor, a căror activitate este orientată spre destabilizarea situației în Republica Moldova, dar și spre zădărnicirea procesului de aderare la UE.

România ajută R. Moldova în demersul nostru de construire a Uniunii Europene în Moldova, astfel încât spre sfârșitul anului să trecem la următoarea etapă în această relație”, a conchis Dorin Recean.

În privința proiectelor, premierul român a dat asigurări că în curând vor fi deblocați banii pentru realizarea acestora.

Totodată, Marcel Ciolacu a declarat că România în continuare va sprijini parcursul proeuropean al R. Moldova.

Viitorul Dumneavoastră este în UE și vom susține împreună acest demers, ținând cont de toate provocările pe care le avem de depășit”, a spus oficialul român.

De menționat că aceasta este prima vizită externă a lui Marcel Ciolacu, de la învestirea acestuia în funcția de prim-ministrul al României.