Suedia a devenit statul cu cea mai mică rată de fumători din Uniunea Europeană. În prezent, doar 5,6% din cei peste 10 milioane de locuitori ai țării consumă țigări, în timp ce în celelalte state membre ale UE, rata medie a fumatului este mai mare de 23%. Scăderea dramatică a ratei fumatului, se datorează snusului, produsul fără fum ce a înlocuit consumul de țigări în Suedia, unde incidența cancerului este mai mică cu 41% în comparație cu restul statelor europene. În cadrul unor dezbateri publice, mai mulți experți și specialiști din domeniu au încurajat autoritățile UE să urmeze exemplul Suediei, scrie realitatea.md.

În ultimele cinci decenii, Suedia, alături de țările Uniunii Europene, a introdus o serie de măsuri de reglementare restrictive împotriva fumatului. Însă, pe lângă măsurile tradiționale, autoritățile suedeze au permis comercializarea produselor alternative țigărilor clasice, fără a le demoniza și a restricționa accesul la produsele fără fum. Printre acestea este și snusul, un produs fără fum, sub forma unui plic cu tutun umed ce se plasează în spatele buzei superioare. Astfel, rata fumatului în Suedia a scăzut de la 15% la 5,6% în ultimii 15 ani.

„În unele state sunt populare produsele de tutun încălzit, țigările electronice, dar în Suedia, snusul este un produs cu tradiție, din acest motiv este larg răspândit. Trebuie să spunem adevărul - snusul este mai puțin nociv decât țigările. Jumătate dintre fumătorii înrăiți mor din cauza cancerului pulmonar. Însă în Suedia incidența cancerului pulmonar este cea mai mică din Uniunea Europeană.”, a declarat Anders Milton, președintele Comisiei "Swedish Snus".

Snusul a fost studiat din punct de vedere științific timp de 30 de ani și prin urmare mitul că acesta provoacă cancer bucal a fost desființat. Mai mult, studiile nu au arătat vreo legătură dintre snus și apariția altor tipuri de cancer.

„Desigur, femeile însărcinate trebuie să evite consumul de nicotină, la fel și de alcool și cofeină. Totuși, la capitolul nocivitate, există o diferență mare între nicotină și țigări, care la ardere generează mii de substanțe toxice.”, a menționat profesorul Karl Fagerström, membru fondator al Societății de Cercetare a Nicotinei și Tutunului (SRNT).

Pas cu pas, Suedia a asigurat ca alternativele la țigările clasice să devină accesibile și acceptabile în rândul populației, înăsprind în același timp controlul asupra țigărilor. Statul a ales o abordare diferită și anume, să ajute fumătorii să treacă la produse mai puțin nocive și ca urmare a contribuit la îmbunătățirea sănătății publice.

”Am obținut aceste rezultate, datorită faptului că țigările au fost înlocuite cu produse alternative, precum snusul. Ceea ce încercăm să spunem guvernelor și agențiilor responsabile, este că oamenii pot trăi cu snus, acesta nu provoacă decese, cauza deceselor sunt țigările. În lume există peste un miliard de fumători, jumătate dintre ei vor muri de cancer pulmonar, dacă nu se va întreprinde nimic”, a adăugat Anders Milton.

În Republica Moldova, 25,3% din populație fumează activ, iar anual 5600 de persoane decedează din cauza consumului de tutun. Toate produsele care conțin nicotină, la noi în țară, sunt reglementate la fel - este interzisă plasarea lor la vitrină, comunicarea despre alternative, la fel și nivelul de accizare este același. Fumătorii care doresc să renunțe la țigări pot apleca la linia verde sau la medicul de familie. Prognozele Organizației Mondiale a Sănătății, arată că Republica Moldova este unicul stat din Europa în care rata fumatului va continua să crească în următorii ani.