VIDEO // Atenție, operează escrocii! Un deținut, dat pe mâna poliției. Ar fi sustras prin tranzacții online mii de lei de pe carduri
După ce ar fi sustras bani de pe mai multe carduri, prin operații de tranzacții online, un deținut de la Penitenciarul nr. 4 din orașul Cricova este cercetat penal. Precum precizează oamenii legii, infractorul ar fi acționat prin intermediul unei persoane aflate la libertate, suma extrasă fiind de aproape șapte mii de lei.
În luna ianuarie 2023, bărbatul împreună cu complicele său, prin intermediul unei aplicaţii mobile, efectuau ilicit transferuri bănești online de la card la card.
În rezultatul perchezițiilor desfășurate în celula bănuitului, anchetatorii au depistat și au ridicat un telefon mobil, o cartela SIM și o agendă cu înscrisuri. Pe acest caz au fost inițiate două cauze penale. Persoana riscă o pedeapsă dură.
„Conform legislației în vigoare, suspectul riscă amendă în mărime de la 32600 lei la 67500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani”, precizează Poliția.
În context, Poliția atenționează cetățenii SĂ EVITE DIVULGAREA datelor bancare persoanelor străine pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor materiale.