A ascuns țigările în bagaj și s-a pornit în Marea Britanie. O tânără este documentată de oamenii legii pentru tentativa de contrabandă
Foto: Poliția de Frontieră a Republicii Moldova
O tânără cu cetățenie dublă a României și R.Moldova este documentată de oamenii legii pentru tentativa de scoate ilegală a unei cantități de 2.400 de țigarete din R.Moldova. Cazul a fost înregistrat vineri, 7 aprilie, pe Aeroportul Internațional din Chișinău.
Tânăra urma să ducă țigările în Marea Britanie. Marfa era camuflată în bagajul de cală.
În timpul controlului de securitate, polițiștii de frontieră în comun cu funcționarii vamali au depistat cartușele de țigări în bagajul de cală ce aparținea pasagerei de la curs „Chișinău – Londra”.
Pe acest caz, a fost întocmit proces-verbal în conformitate cu art. 287, al.10 Cod Contravențional al R.Moldova.
Țigările au fost ridicate în vederea confiscării.