Slujba Învierii la Catedrala romano-catolică din Chișinău. Liturghia a fost ținută în patru limbi
Creștinii romano-catolici din toată lumea sărbătoresc astăzi, Învierea Domnului. Sute de creștini din țara noastră au participat la slujba de Înviere și au sfințit pască și ouă roșii la Catedrala romano-catolică din capitală. Ceremonia religioasă a fost oficiată de mai mulți preoți, iar cei care nu au reușit să-și sfințească pasca aseară au făcut-o astăzi, în cadrul unei liturghii, transmite Moldova1.
La Catedrala romano-catolică „Providența Divină" din Chișinău, Liturghia Învierii a fost oficiată de un sobor de preoți și a început cu imnuri creștine și pasajele biblice. După ceremonia religioasă, enoriașii au sfințit tradiționalul cozonac, ouăle roșii, dar și alte bucate.
Credincioșii spun că Învierea lui Iisus Hristos este una dintre cele mai importante sărbători.
„Noi am sfințit pasca și produsele. Sperăm că în viață va fi totul bine”. „Această zi luminată o sărbătorim împreună cu familia, împreună cu copii, părinții și prietenii. Ne felicităm!”. „Împreună cu familia, din fericire a venit la noi mama mea care este din Ucraina și vom fi toți împreună. Potrivit tradiției, am sfințit cozonac, ouă, carne și sare”.
Liturghia s-a ținut în patru limbi: română, poloneză, ucraineană și rusă.
„Astăzi biserica mondială sărbătorește învierea domnului și noi felicităm pe toți creștinii, cine sărbătorește după calendarul Gregorian. Ieri seara a avut loc și în Vatican și la noi la Catedrală”, a declarat diaconul Catedralei romano-catolice, Andrei Bolocan.
În Republica Moldova sunt peste 20 de mii de creștini catolici. Creștinii ortodocși vor sărbători Paștele peste o săptămână, pe 16 aprilie.