Peste 7200 de cazuri de viroze în instituțiile de învățământ, săptămâna trecută
Săptămâna trecută s-au înregistrat 7227 de cazuri de gripă sau viroze de sezon, în instituțiile de învățământ din țară. În învățământul preșcolar, s-au înregistrat 3378 de cazuri, dintre care: 3281 au fost la copii, 62 – la cadrele didactice, iar 35 – la alt personal.
În cazul instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal, infectați săptămâna trecută au fost: 3770 de copii, 64 de cadre didactice, și 15 persoane cu funcții auxiliare.
Și Covid-19 continuă să dea bătăi de cap învățământului. Din rândurile copiilor înregistrați în grădinițe - 52 au fost diagnosticați cu Covid, din rândul cadrelor didactice – 11 persoane, precum și 5 persoane cu alte funcții. Cât ține de școli și licee, au fost înregistrate 24 de cazuri de Covid la copii, 10 cazuri la cadrele didactice, precum și 2 cazuri la alt personal.
Menționăm, că datele au fost prezentate de către Ministerul Educației și Cercetării, în baza informației oferite de către organele locale de specialitate în domeniul învățământului. Datele au fost colectate pentru perioada 3 – 10 aprilie.