Patru bărbați au fost trimiși pe banca acuzaților, fiind învinuiți de răpirea și amenințarea cu moartea a unui bărbat care a fost parte vătămată într-un dosar din 2012, în privința hoțului în lege „Machena”. Cei patru au fost reținuți la începutul lunii februarie ca urmare a unui denunț depus de victimă.

Potrivit declarațiilor din dosar, inculpații au răpit persoana pentru a demonstra potențialul lor, astfel încât să se facă remarcați față de hoțul în lege „Machena”. Bărbatul a fost ales din motivul că a depus declarații, în calitate de parte vătămată, în dosarul penal care a dus la condamnarea la 19 ani închisoare, inclusiv pentru crearea organizației criminale, a hoțului în lege „Machena”.

Pentru ca să-și atingă scopul, trei din cei patru chișinăuieni cu vârste cuprinse între 23 și 41 de ani l-au răpit pe bărbatul de 36 de ani,  chiar din parcarea spitalului raional din Rezina. Fapta a avut loc într-o duminică din decembrie 2022, aproape de miezul nopții. Aceștia l-au bruscat fizic și l-au amenințat ca să urce în mașina ce urma să-l transporte la Chișinău. În interior, aceștia l-au amenințat cu moartea, cu prezența unui pistol-mitralieră.

Ajunși în capitală, aceștia l-au prezentat pe bărbat liderului grupului criminal organizat, care-i aștepta într-un local din centrul orașului. Ulterior, în timp ce trei din învinuiți au intrat în local pentru ca să consume alcool, bărbatul răpit a rămas doar cu șoferul și a reușit să evadeze, anunțând autoritățile de drept.

Urmare a perchezițiilor și reținerii celor patru, procurorii PCCOCS au solicitat și au obținut aplicarea arestului în privința acestora. Potrivit Codului penal, pentru răpire și amenințarea cu omor, cei patru riscă până la 10 ani închisoarea.

Deschide și: Răpit și amenințat cu moartea după ce a depus declarații împotriva hoțului în lege Moscalciuc. Patru membri din gruparea „Machena”, reținuți