Un tânăr originar din Federația Rusă a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de copii în scopul exploatării sexuale. Sentința a fost pronunțată recent de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Potrivit materialelor cauzei, în perioada aprilie-septembrie 2022, individul a recrutat șapte minore din familii vulnerabile în scopul exploatării sexuale pe teritoriul mun.Chișinău. Toate victimele aveau vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani.

Individul adăpostea minorele în diferite apartamente din capitală, închiriate prealabil, unde acestea prestau serviciile sexuale, clienții fiind identificați prin intermediul unui site de anunțuri. Pentru serviciile prestate, minorele obțineau între 800 și 1000 de lei, 50% dintre care erau luate de tânăr.

În cadrul ședinței de judecată, tânărul și-a recunoscut integral vina.

Sentinţa este cu drept de atac, în ordine de apel la Curtea de Apel Chişinău, în termen de 15 zile.

De menționat că acum câteva luni, la cinci ani de închisoare a fost condamnată și complicele inculpatului, o tânără de 19 ani.

Deschide și: Pedeapsă cu închisoarea // O tânără de 19 ani, condamnată pentru exploatarea sexuală a trei adolescente