Valori reduse de trafic în noul punct de trecere a frontierei Leova-Bumbăta
Valorile de trafic sunt mici în noul punct de trecere a frontierei Leova-Bumbăta, inaugurat în urmă cu aproximativ o lună, a declarat, marţi, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural Vaslui, şefa Biroului Vamal Albiţa, Elena Cotea, scrie Agerpres.
Amenajat, potrivit autorităţilor, în vederea descongestionării activităţii din Vama Albiţa, punctul de la Bumbăta, care funcţionează doar 12 ore pe zi, fără program de noapte, înregistrează în medie câte 100 de persoane şi 60 de autoturisme zilnic.
"Pe celălalt punct se înregistrează un număr mic de maşini, încă sunt sceptici să meargă pe Bumbăta. Avem undeva la un număr de 100 de călători pe zi şi ca maşini undeva la 60 de autoturisme. Deocamdată e folosit la o capacitate mai mică decât ne aşteptam. Părerea mea este că nici nu e suficient de mult mediatizat ca rută alternativă de transport şi că e folosit mai mult de către persoanele din zonă. De când s-a deschis, în fiecare seară primesc valorile de trafic şi nu ştiu dacă sunt zile în care cu puţin s-a depăşit o sută de călători pe 12 ore", a precizat Elena Cotea.
Şeful Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Vaslui, Vasile Cernat, a explicat că una dintre cauzele pentru care valorile de trafic de menţin scăzute la Bumbăta ar fi aceea că pe tronsonul de drum Hînceşti - Chişinău se efectuează lucrări şi artera este greu practicabilă, cetăţenii preferând alte rute. De asemenea, sunt efectuate lucrări între localităţile Leova şi Hînceşti.
Şeful STPF a menţionat că se aşteaptă la o creştere a valorilor de trafic la Bumbăta după ce în punctul respectiv se va permite şi trecerea vehiculelor de mare tonaj, având în vedere că acum există restricţii în ceea ce priveşte accesul maşinilor cu o capacitate mai mare de 3,5 tone.
Punctul de trecere a frontierei Leova-Bumbăta a fost inaugurat, pe data de 23 mai, în prezenţa autorităților de pe ambele maluri ale Prutului.