13 spitale raionale, din Cahul, Edineț, Orhei, Ungheni, Hâncești, Căușeni, Soroca, Fălești, Telenești, Călărași, Cantemir, Criuleni, Nisporeni, dar și două spitale municipale – Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, SCM „Gheorghe Paladi”, vor primi aparate de anestezie performante.

Dispozitivele reprezintă o donație oferită instituțiilor medico-sanitare publice spitalicești din țara noastră de către Guvernul Statelor Unite ale Americii și Agenția Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNCHR).
 
Evenimentul de transmitere a avut loc astăzi, 20 iunie, la Institutul de Cardiologie, una dintre instituțiile beneficiare. Precum anunță Ministerul Sănătății, astfel de dispozitive sunt destinate și altor instituții medicale republicane – Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, Institutului Oncologic, Spitalului Clinic Bălți, Spitalului de Stat.
 „Aceste aparate vor permite medicilor aplicarea sigură și eficientă a anesteziei, în paralel cu monitorizarea parametrilor vitali, absolut necesari în timpul intervențiilor laborioase”, precizează specialiștii.
La solemnitate a participat ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, Ambasadorul SUA la Chișinău, Kent D. Logsdon, reprezentantul Agenției ONU pentru Refugiați în Republica Moldova, Francesca Bonelli.
 
Ministerul Sănătății aduce la cunoștință că valoarea totală a aparatelor de anestezie de ultimă generație, cu tehnologie avansată de ventilație pulmonară, constituie 712.760 de dolari.