Incident pe Aeroportul Internațional Chișinău. Un cetățean străin fără acte valabile a sărit de pe trapa unui avion care abia a aterizat. Cazul s-a produs azi, în jurul orei 3:50.

Bărbatul a coborât din avionul cu ruta Antalia-Chișinău. La scara aeronavei el a fost întâmpinat de polițiștii moldoveni de frontieră, care i-au interzis intrarea în R. Moldova pe motiv că nu deținea acte valabile și nici nu și-a putut justifica scopul vizitei.

La fața locului i-a fost acordat primul ajutor medical, ulterior a fost transportat la una din instituțiile medicale din capitală. Din spusele medicilor, viața străinului este în afara oricărui pericol.

La nivelul Poliției de Frontieră au fost inițiate cercetări interne în vederea elucidării circumstanțelor pe caz.

Totodată, pentru încălcarea regulilor de transportare a pasagerilor, fără a fi respectate regulile de intrare în R. Moldova, compania aeriană riscă amendă contravențională de până la 300 unități convenționale.