Forța Fermierilor cere demisia ministrului Vladimir Bolea: „Declarația lui este un șantaj și subminează aspirațiile europene”
Asociația „Forța Fermierilor” cere demisia ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. Și asta pentru că demnitarul le-ar fi cerut agricultorilor să participe la Referendum, dacă își doresc introducerea sistemului de plată a subvențiilor per hectar.
„Declarația lui despre legătura introducerii plăților directe cu participarea agricultorilor la Referendumul din 20 octombrie este una aberantă și falsă, care, din contra, subminează aspirațiile europene. Este un șantaj cras, care nu are nici o legatură cu realitățile. Accesarea fondurilor europene pentru agricultură din momentul când Moldova a primit statut de candidat în UE depinde nu de rezultatele unui Referendum fără mare valoare juridică, ci de la prioritizarea agriculturii în cadrul negocierilor de aderare și profesionalismul echipei de negocieri.
Totodată menționăm că Moldova dispune de propriul fond de subvenționare, cu valoare de 1,7 miliarde de lei în 2024, iar o bună parte din el s-ar putea fi repartizat ca plăți directe”, se menționează într-o declarație semnată de conducerea Asociației „Forța Fermierilor”.
În acest sens, agricultorii îl acuză pe ministru de faptul că în loc de a fi promotorul măsurilor urgente pentru redresarea sectorului agricol, ministrul ar fi preocupat mai mult de PR politic și de agitație electorală.
În acest context, Forța Fermierilor solicită demisia Ministrului Agriculturii si lansarea consultărilor cu asociațiile agricole referitor la candidatura următorului ministru.