De Ziua Limbii Române, pe 31 august, în Piața Marii Adunări Naționale se va desfășura Marea dictare națională, la care pot participa toate persoanele care doresc să-și testeze nivelul de cunoaștere a limbii române. Organizatorii estimează că la eveniment vor participa circa 1500 de persoane, triplu față de ediția de anul trecut. Participanții care vor obține cel mai bun rezultat vor fi premiați, informează MOLDPRES. 

Cetățenii care doresc să participe la eveniment se pot înregistra pe platforma lansată de Ministerul Educației și Cercetării.

Anul trecut am desfășurat în premieră acest eveniment pentru a celebra limba română într-un mod inedit și vrem să continuăm și în acest an în aceeași cheie, dar la o scară mai mare și cu un eveniment de o anvergură deosebită, având în vedere interesul major față de eveniment anul trecut. Și în acest an vom sărbători Ziua Limbii Române desfășurând Marea dictare națională, care va avea loc pe 31 august, ora 09.00, în PMAN. Cunoașterea și vorbirea corectă a limbii române este fundamentul identității noastre naționale. Este important ca fiecare cetățean să vorbească corect limba română și să scrie corect atât din respect pentru cultura noastră, cât și pentru o comunicare mai eficientă în toate domeniile vieții. Iată de ce ne dorim ca Marea dictare națională să adune la un loc cât mai mulți oameni dornici să participe la eveniment, oameni care vor să aducă și ei prin prezență un omagiu limbii române”, a declarat astăzi ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, la evenimentul de lansare a înregistrărilor la Marea dictare națională.

Având în vedere interesul sporit față de evenimentul de anul trecut, în acest an Marea dictare națională va întruni un număr de trei ori mai mare de participanți, la eveniment fiind așteptați circa 1500 de persoane dornice să-și testeze competențele lingvistice prin scrierea dictării.

Pentru a găzdui acest număr de participanți, în PMAN vor fi amplasate 750 de bănci. Toți participanții vor primi foi, pixuri, apă și chipiuri. 

Cei care vor avea cele mai bune rezultate la dictare vor fi premiați în cadrul unui eveniment public. Aceștia vor primi seturi de cărți și vouchere pentru procurarea cărților. 

Evenimentul va fi transmis online, ceea ce va permite celor de acasă să susțină dictarea și eventual să se autoevalueze.

Vom încuraja colegii noștri din raioane să organizeze evenimente similare și la nivel raional pentru ca să ofere posibilitatea pentru toți doritorii la nivel de țară să participe la acest exercițiu”, a conchis Dan Perciun.

Secretarul de stat al MEC, Adriana Cazacu, a menționat că la eveniment sunt așteptate persoane de toate vârstele, de la cei mai mici, care bineînțeles știu a scrie, și până la persoane adulte, adică copii, adolescenți, tineri, părinți, bunici, familii întregi. Dictările vor fi verificate de către o comisie specială constituită din lingviști, specialiști din instituții de învățământ superior, reprezentanți ai MEC și alte persoane calificate.

La evaluare se va ține cont inclusiv de aranjarea textului în pagină, de lizibilitatea caligrafiei, de acuratețea scrisului. După evaluare, lucrările vor fi scanate și vor fi expediate participanților prin poșta electronică, pentru ca participanții să cunoască ce greșeli au comis și unde trebuie să mai lucreze. 

Evenimentul este organizat de MEC, sub egida Președinției Republicii Moldova, și are drept scop sărbătorirea limbii române și promovarea vorbirii și scrierii corecte în rândul tuturor cetățenilor.