A trecut și 8 martie, cu toții am felicitat femeile și ne-am liniștit pe un an. În schimb ieri toate reportajele, la toate televiziunile, au fost doar despre femei: felicitări ale oficialilor, proteste, mulțumiri, despre soarta unor femei mai mult sau mai puțin puternice.

Eu m-am gândit la soarta femeilor de la sat. În general soarta satelor este una prăpădită, dar cred că femeile suferă cel mai mult. Am început să mă gândesc la femeile unei singure străzi, ca să-mi dau seama de tabloul întreg al localității. În Antonești, dar și în alte sate, femeile au servicii în cele câteva instituții ale satului: primărie, școală, spital, poștă. La care se mai adaugă câteva magazine, o farmacie. Restul femeilor fie sunt plecate la muncă în străinătate, fie sunt pensionare, fie își așteaptă soții plecați și ei în străinătate. Pe lângă serviciile amintite, unele femei mai lucrează la munci sezoniere, de exemplu la viile vinăriei Purcari.

Dar să încerc să enumăr ocupațiile femeilor de pe o singură stradă, luând-o de la un capăt:

- deriticatoare la spitalul din centrul raional

- șomeră (ex-funcționară la primărie)

- la muncă în Portugalia

- pensionară (ex-profesoară)

- divorțată, la muncă în Italia

- divorțată, la muncă în Italia

- casă goală

- pensionară, ex-muncitoare în colhoz

- casă goală

- fără femei

- fără femei

- la muncă în Rusia

- fără femei

- casă goală

- la muncă în străinătate

- pensionară, ex-muncitoare în colhoz

- la munci sezoniere la vinăria Purcari

- pensionară, ex-muncitoare în colhoz

- pensionară, ex-muncitoare în colhoz

etc.

Cam ăsta e tabloul. Majoritatea femeilor sunt pensionare la sat, cu pensii foarte mici desigur, cât să-și plătească facturile. Urmează femeile plecate în străinătate, o parte dintre ele deja divorțate, că nu poți avea o căsnicie la distanță. Cele din străinătate, în mare parte, nu vor avea pensie, pentru că în general muncesc la negru. Sunt multe case în care nu mai trăiește nimeni, sunt case unde nu mai sunt femei. Am putea spune că satele moldovenești sunt acum în tranziție. Dar ce se va întâmpla cu ele după tranziție. La orizont nu apare nimic roz.

Desigur că ne-am putea întreba de ce sătenii, cu femeile lor, nu-și fac afaceri locale. Unii își fac, cât să supraviețuiască, iar alții nu îndrăznesc, pentru că statul moldovenesc nu-i încurajează. Oamenilor le e frică să nu se trezească în situația bărbatului care a investit într-o fermă, apoi a adus rezultatul, adică niște purcei, la parlament. Atât. Atât și despre soarta femeii la sat.