Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut vineri, 4 februarie, o întrevedere de lucru cu Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Ambasadorul Jānis Mažeiks, recepționând felicitări cu ocazia numirii în această funcție guvernamentală responsabilă.

Oficialii au trecut în revistă cele mai recente evoluții în problematica transnistreană și au efectuat un schimb de opinii cu privire la cele mai importante acțiuni ce urmează a fi întreprinse pe parcursul anului curent.

La fel, o atenție distinctă a fost atrasă proiectelor pentru promovarea măsurilor de consolidare a încrederii și a celor menite să acorde diverse forme de asistență Republicii Moldova, fiind exprimate cordiale mulțumiri pentru suportul consistent și substanțial, oferit în acest sens de către Uniunea Europeană.

Totodată, Oleg Serebrian a avut o întrevedere și cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în Republica Moldova, Marko Shevchenko, care a transmit felicitări în legătură cu numirea în poziția de membru al Guvernului responsabil de dosarul transnistrean.

În cadrul discuțiilor au fost vociferate acțiunile prioritare ale Chișinăului în promovarea politicilor de reintegrare și în formatele de interacțiune privind reglementarea transnistreană, calendarul de activități preconizate, subiectele primordiale ce necesită o atenție sporită: drepturile omului, libera circulație, fermierii din raionul Dubăsari, instituțiile de învățământ, combaterea riscurilor pandemice ș.a.

A fost reconfirmat sprijinul ferm pentru respectarea reciprocă a suveranității și integrității teritoriale a ambelor țări, disponibilitatea dezvoltării cooperării în toate sferele de interes mutual și asigurării unui dialog reciproc avantajos pentru interesele ambelor state.