Tot ce se întâmplă în acest text, s-a petrecut în timpul unei premiere a unei piese într-un teatru din Chișinău.

ANDREI: Nu-s mulți, dar îs mai mulți decât ieri.

EMIL: Mi se sparge capul. Mă doare de nu mai pot.

ANDREI: Ieri au venit așa de puțini că a trebuit să anulăm spectacolul. Ce stupid m-aș simți să-l anulăm și azi.

EMIL: Ce mă mai doare capul.  Mă doare de mor. Dar, orice ar fi, n-am să iau nimic.

DAN: Vin din din fața Ambasadei Rusiei. Vă dați seama, lumea protestează și azi, cu pancarte și steaguri ucrainene, chiar și pe ploaia asta torențială.

EMIL: După spectacol, ne-au chemat la banchet unde ne vor da coniac și votcă. Dacă iau acum un antinevralgic, cum o să beau mai târziu cincizeci de grame?

ANDREI: Dacă și azi vor veni  doar trei spectatori, eu voi refuza din nou să joc, chiar și dacă  o să mă măture după asta.

GELU: Galina, mergi în fața Teatrului și du-i această invitație Ministrului Finanțelor! Încă n-a ajuns, dar v-a ajunge dintr-o clipă în alta. Să-l conduci în sală!!! Nu-l cunoști? Nu știi cum arată? Caută-i poza pe Facebook sau pe instagram!

ANDREI: Refuz să ies pe scenă, deși, slavă Domnului!, azi sunt mai mulți ca ieri. Sunt  ( îi numără) unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă, zece. Sunt tocmai zece spectatorii.

EMIL: Nu, nu mai rezist și o să iau un nurofen.

ILEANA: Pupici la toată lumea. Domnul Gelu, îmi puteți face o cafea fără zahăr?

EMIL: Uite, în clipa asta o să înghit nurofenul ăsta nenorocit, căci decât să mă doară capul mai bine să nu mă doară, iar după spectacol o să beau și coniac, căci cum să nu beau și coniac, când atâta am așteptat momentul ăsta?

ANDREI: Sunt deja unsprezece spectatori în sală, trei în rândul patru, unu în rândul cinci, doi în rândul șapte, trei în rândul paisprezece și unul în rândul douăzeci.

EMIL: Of, ce mă mai doare capul. Domn Gelu, dați-mi mai repede un pahar de apă că mor. Mai repede!

ANDREI: E adevărat că sunt mai mulți ca ieri, dar totuși sunt prea puțini ca să jucăm ditamai spectacolul ăsta.

EMIL: Nu mai suport durerea asta. Dacă nu o să iau un nurofen, simt că o să mi se spargă tărtăcuța. Dar dacă o să beau un nurofen, cum o să mai consum după aia alcool? Mai bine, să nu-l beau.

ANDREI: Bine măcar că nu e premieră, îl jucăm pentru a zecea oară. Dar totuși cum să-l joci cu unsprezece oameni în sală? Vă puteți imagina una ca asta?

EMIL: Oare cum să ies pe scenă cu durerea asta insuportabilă, care îmi străpunge creierul ca un cui? Îl beau.

ANDREI: Eu refuz să joc în fața a unsprezece oameni. Pur și simplu refuz. Să muncesc două ore doar pentru unsprezece oameni?

EMIL: Domn Gelu, se pare că pastila începe să-și facă efectul și durerea mă lasă. 

RADU: Ar putea să-mi dea cineva o țigară? Ileana? Și tu te-ai lăsat? Domnul Gelu, nici dumneavoastră nu mai fumați? De la cine să împușc eu o țigară că doar nu o s-o împușc de la spectatori?

ANDREI: Au mai venit patru și în total sunt cincisprezece, dar sunt prea puțini pentru a juca spectacolul, ce naiba totuși suntem un teatru de frunte. Unul dintre cele mai bune de la noi, dacă nu cel mai bun. Ne facem de râs, nu altceva. O să râdă de noi și curcile.

RADU: Hei, cine îmi dă și mie o țigară?

ANDREI: Nesimțiții.

RADU: Sau cincizeci de lei ca să-mi cumpăr de la bufet un pachet de țigări?

ANDREI: Să nu-mi spuneți mie că i-a împiedicat  ploaia de afară să vină că n-o să vă cred?

RADU: Nimeni n-are cincizeci de lei?

ANDREI: Imbecilii.

CLAUDIA: Vin acum de afară unde plouă cu găleata. M-a udat până la piele. Noroc că nu trebuie să joc în hainele mele.

ANDREI: La teatru nu veniți și vă mai plângeți că o duceți prost. Vă meritați soarta pe care o aveți.

EMIL: Capul mă mai doare, dar tot mai puțin.

 ANDREI: În fața a cincisprezece oameni, eu nu am să ies pe scenă, pentru că asta ar însemna să-mi bat joc de meseria noastră sfântă de actor.

ILEANA: Mihai, tu îmi întorci azi datoria? Da cât, frate, să te mai păsuiesc atâta?

ANDREI:Deci refuz să joc și azi. Să știți că refuz. Refuz categoric.

SANDA: Hei, salutări la toată lumea, știe cineva unde-i machieza?

ANDREI: Eu iubesc prea mult teatru ca să-mi bat joc de el. Unde mai pui că jumătate din cei care au venit sunt rude de-ale noastre.

CORNEL: Dacă o să mă caute domn Gelu să-i spuneți că sunt la baie.

RADU: Nu mă impuneți să cobor în sală și să cer țigări sau bani de la spectatori?

ANDREI: Uite în primul rând lângă Liza s-a azezat un tip cu un buchet de flori în mână. Florile i le dă ei, vă imaginați una ca asta?

CLAUDIA: Veneam spre teatru și am nimerit într-un ambuteiaj infernal încât am crezut că o să întârzii. 

ANDREI: Eu refuz să joc dacă pentru tipul ăsta care-i face curte Lizei nu va fi scos din sală.

CLAUDIA: Ce m-am mai speriat când coada aia de mașini m-a prins în mijlocul podului. Nu mai credeam că o să ajung la teatru. Mi-aș fi jucat rolul chiar acolo, pe pod.

ILEANA: Oare cine va primi flori în seara asta? Tot Laura?

GELU: Galina, m-a sunat domnul Ministru al Finanțelor din fața teatrului și zice că nu-l lasă să intre portarul. Tu nu ai ajuns cu invitațiile? Nu l-ai recunoscut? Cum să nu-l recunoști când e singurul domn îmbrăcat în costum negru?  

ILEANA: Să nu-mi spuneți că toate florile o să le primească și azi Laura că o să mă apuce din nou damblaua.

GELU: Claudia, du-te afară că caută-l pe Ministrul finanțelor, care nu a reușit să-l recunoască și să-i dea invitația. Tu cred că-l cunoști. Nu-l cunoști nici tu? Atunci am să merg eu. Mai bine mergeam eu de la bun început.

ILEANA: Toți îi dau flori doar Laurei, de parcă nu ar mai fi și alți actori în teatru ăsta.

SANDA: Bucurați-vă, în seara asta vine să ne vadă și ministrul finanțelor. Iată domnul Gelu îl conduce în sală.

ILEANA: Imbecilii!

ANDREI: Nu aveți decât să mă dați afară din teatru, dar eu nu am să joc doar pentru cincisprezece oameni, din care jumătate din ei sunt rudele noastre sau angajați ai teatrului.

GELU: Ministrul finanțelor, m-o și întrebat care-i sunt vecinii și când o aflat că alături de el urma să stea un domn de la partidul democarat m-a amenințat că pleacă, dacă nu-l mutăm în altă parte. Cum, pe cine? Pe domnul de la partidul democrat. Galina, mută-l pe domnul de la partidul democrat în capătul rândului șase, iar în locul lui adu-l pe academicianul Mihai Cimpoi, pe care Ministrul Finanțelor îl apreciază foarte mult ca scriitor.  

SANDA: Da de ce sunteți cu toții așa de plouați și nu vă bucurați că o să jucăm în fața ministrului finanțelor?

VIVIANA: Dar oare după ce mi-am pus ibricul pe plită, am aprins arzătorul?

RADU: Chiștoace. Asta ar trebui să fac. Să caut chiștoace. Pe scările spre cabinele de machiat am văzut că fumau machieuzele. Poate am noroc. Poate, găsesc un chiștoc. Dacă nu o să fumez acum o țigară, nu o să pot să joc.

CLAUDIA: Cine știe, ce ne-au pregătit la banchet? Ce-o să ne dea azi?  Oare o să ne dea icre roșii, așa cum ne-au promis?

VIVIANA: Să mă împușcați că nu-mi amintesc dacă am aprins sau nu arzătorul.

GELU: Cum, domnul de la partidul democrat nu vrea să plece de la locul lui?

CLAUDIA: Dar somon roșu, oare o să ne dea?

EMIL: Iar o început să mă doară capul. Să mai beau oare un nurofen?

RADU: Ce, ați fumat toate chiștoacele, ticăloșilor?

CLAUDIA: Dar sarmale, oare o să ne dea și sarmale?

 RADU: Le-ați fumat până la filtru pe toate? Cum se poate oare? Și nu v-ați fript degetele?

IOANA: Vă dați seama, Mihai a intrat în cabina mea acum cinci minute și mi-a spus că mă părăsește și asta chiar înainte de spectacol, de parcă nu mi-ar fi putut-o spune după aia, sau, și mai bine, a doua zi, după ce am fi jucat blestematul ăsta de spectacol, care numai nenorociri mi-a adus.

RADU: O să mă strecor în sală să împușc o țigară de la spectatorii din ultimul rând. Merg chiar acum.

IOANA: Ei bine, și de ce după ce mi-a anunțat vestea, nu și-a dat demisia, dar a rămas să joace în spectacolul ăsta? De ce?

GELU: Galina, du-te și-i du invitația directorului Băncii Naționale, care urmează să apară în fața Teatrului dintr-o clipă în alta! Cum, nu știi cum arată? Refuzi să mergi?

 IOANA:  El mi-a spus că iubește teatru mai mult decât mă iubește pe mine. Vă dați seama?

GELU: O să merg eu să-l întâmpin. În teatru ăsta nu mai poți avea încredere în nimeni. Galina, terminăm reprezentația asta și te concediez.

IOANA: Noaptea, oricum, oficiul stării civile e închis, oare nu putea să aștepte până mâine ca să-mi comunice vestea asta nasoală?

MIHAI: Unde mi-e mobilul?

IOANA: Credeți-mă, el și-a propus să mă distrugă.

MIHAI: Nu mi-a văzut cineva mobilul?

IOANA: De asta, mi-a dat papucii înainte de spectacol.

GELU: Unde dracului e directorul băncii? M-a sunat că e în fața teatrului și nu e în fața teatrului.

IOANA: Eu nu am nimic contra să divorțăm, dar de ce să mă anunțe despre asta chiar înainte de spectacolă, când eu trebuie să fiu împăcată cu sine și echilibrată ca să-mi pot face cât mai bine rolul?

GELU: Unde-i directorul băncii oare? Din cauza lui nu putem începe spectacolul.

CORNEL:  Dacă mă caută domnul Gelu, să-i spuneți că sunt la baie, că am diaree? O diaree cumplită. M-o apucat chiar înainte de spectacol. Cred că am mâncat ceva stricat la bufetul nostru.

IOANA: Iată ce nu-i pot eu ierta, nu faptul că vrea să divorțăm. Faptul că nu mi-a anunțat decizia lui după spectacol.

SANDA: Da spectacolul acesta nu trebuia deja să înceapă de zece minute?

IOANA: M-a destabilizat, dragelor mele,  și eu mă tem că nu am să-mi pot face cum trebuie personajul, fiindcă personajul meu e o femeie senină, voioasă, bucuroasă, fericită.

CLAUDIA: Ce ziceți, îmi cade bine rujul ăsta portocaliu?

IOANA: Cum să joc eu acum o femeie fericită?

SANDA: Nu trebuia să înceapă de unsprezece minute?

IOANA:Spuneți-mi și voi cum să joc eu acum o femeie fericită, când eu însămi sunt cu moralul la pământ?

SANDA: Hei, de ce nu începem odată și odată spectacolul ăsta, doar a trecut deja douasprezece minute?

IOANA:Cum să ies pe scenă și să râd, când mie îmi vine să-mi smulg părul din cap?

CLAUDIA: Da știți de unde am rujul ăsta?

IOANA: În sfârșit, am înțeles de ce m-a anunțat că mă lasă înainte de spectacol, ca să nu-mi pot face rolul cum trebuie și directorul să mă mătrășeasacă din teatru, iar în locul meu s-o bage pe soră-sa.

CLAUDIA: Rujul ăsta mi l-a trimis mama din Germania, cu autocarul.

IOANA: Ceea ce înseamnă că ideea asta i-a băgat-o în cap soră-sa, care demult visează să-mi ia locul.

MIHAI: Cine mi-a furat mobilul?

IOANA: Mă tem că pe scenă o să izbucnesc în lacrimi și o să se aleagă țăndări din  personajul ăsta al meu.

SANDA: Hei, repet, știe cineva de ce nu începe spectacolul, căci de mult ar fi trebuit să înceapă, de vreo cincisprezece minute?

IOANA: Ia să vedem noi cine o să piardă mai mult: eu sau el, dacă o să ne despărțim.

ILEANA: Laura are un rol episodic, va apărea pe scenă doar în ultimele zece minute, și oare din nou o să strângă toate florile ?

SANDA: Domn Gelu, și eu vreau o cafea!

IOANA: Of, of, cum de oare s-a gândit să mă lase?

ILEANA: Ce sens mai are atunci să mai ieșim și noi pe scenă?

 IOANA: Și cum voi trăi eu de acum încolo fără el?

ILEANA: Să iasă numai Laura.

IOANA: Cum?

CORNEL: Nu, nu din cauza mea spectacolul nu începe, din cauză că întârzie directorul Băncii Naționale.

GELU: Ion, du-te cu mașina la frizeria de pe strada Caragiale colț cu Alecsandri și adu-o de acolo pe Laura. Ea, oricum, va intri în ultimele douăzeci de minute. Reușește.

CORNEL: De asta, nu începe la timp, că întârzie directorul Băncii Naționale.

GELU: Mergi chiar acum, Ion. Laura te așteaptă.

CORNEL: Dar dacă directorul Băncii Naționale o să apară doar peste o jumătate de oră,  ce, doar peste o jumătate de oră o să începem spectacolul?

ANDREI: Drace, ce se petrece oare? Sala se umple.

CORNEL: Și dacă  nu o să vină deloc, ce, n-o să mai jucăm nici azi spectacolul ăsta?

ANDREI:  Deja e pe jumătate plină și lumea tot vine și vine. 

GELU: O venit și Doru Mareș. Fiți atenți, o venit și Doru Mareș.  

ILEANA: Și de ce numai după Laura trimiteți mașina, și pe noi ne lăsați să venim la teatru cu troleul, oare asta e normal?

EMIL: Drăcia dracului, iar o început să mă doară capul. 

CORNEL: Eu nu pot să joc natural când e Doru Mareș în sală.

RADU: O, iată de la cine o să împușc eu o țigară: de la Doru Mareș.

EMIL: Și dacă o să mai înghit un antinevralgic- al treilea antinevralgic- cum o să mai consum alcool la banchetul de după?

CORNEL: Joc crispat și forțat când mă urmărește Doru Mareș. 

EMIL: Cum?

CORNEL: Să beau oare și al treilea nurofen sau să strâng de dinți și să rabd?

ILEANA: Cu ce parfum te-ai dat, Radu, că puți așa de tare?

CORNEL: Nu știu ce să fac.

ILEANA: Radu, tu ai fumat, iată de ce puți așa de tare. Ce țigări ai fumat?

CORNEL: Pe mine prezența lui Doru Mareș în sală mă inhibă.

 ILEANA: Măcar dacă ai fi fumat țigări de calitate, dar așa.

CORNEL: Cu toate că de atâtea ori am băut bere împreună cu Doru Mareș, oricum, mă trece cu rece prin spate când îl văd  în sală.

MIHAI: Hei fraților, cine mi-a văzut telefonul mobil?

GELU: Ion, ai reușit s-o iei de la frizerie pe Laura?

ANDREI: E plină, vă imaginați, sala e plină, ceea ce înseamnă că nu voi avea încotro și va trebui să joc în acest spectacol de două parale, care nu-mi place de nicio culoare, pe care pur și simplu îl detest.

DAN: Cine vine după spectacol la protestele din fața Ambasadei Rusiei? Sau iar voi merge singur? Lumea mă întreabă da de ce nu vin și actorii să protesteze contra războiului ăsta absurd și eu nu le pot spune nimic.

ANDREI: Dacă eu aș fi spectator, n-aș veni să văd un asemenea spectacol pentru nimic în lume.

DAN: Mergem cu toată trupa la proteste?  Măcar azi, ce ziceți, măcar azi, mergem cu toții?

MIHAI: Vă imaginați, mobilul îmi era în geantă și eu îmi căutam mobilul.

DAN: Da, da, după spectacol avem banchet, dar după banchet, mergem la proteste?

MIHAI: Cu premiera asta m-am dilit cu totul.

IOANA: Deci, dacă vrea să divorțăm, o să divorțăm până la urmă, dar n-o să-i dau nici măcar o singură pereche de blugi sau de ciorapi, pentru că eu i-am cumpărat toate hainele pe care le are.

DAN: Da după banchet veniți?

IOANA: Eu i le-am cumpărat pe toate.

DAN: Mâncăm ce mâncăm și mergem. Cine mai vine cu mine? Doar o să trecem prin cabină să-mi iau pancartele și steagurile și mergem. Cine mai vine cu mine?

IOANA: Și n-o să-i dau nimic. O să-i iau și mobilul ăsta, pentru că tot eu i l-am cumpărat.

GELU: Vasile, da nu mai râde atâta și spune-mi ce ai? A, deja te-ai drogat,  oare cum ai să joci în seara asta? Unde dracului te-ai drogat în halul ăsta și când și cu ce că parcă mereu am fost cu ochii pe tine? Și ce să fac acum cu tine? Hai cu mine la baie ca să te bag sub duș. Să te țin sun un duș rece până o să-ți revii. Hai cu mine, pramatie ce ești. Și nu mai râde atâta că nu e nimic de râs la mijloc, ai înțeles, bă.

IOANA: Nu o să-i las nici măcar o pereche de chiloți, fiindcă el nici măcar o pereche de chiloți la viața lui nu și-a putut cumpăra.

ILEANA: Iată că a venit și Laura. Servus, dragă, ce bine mai arăți. Îți cade așa de bine rochia asta galbenă. De unde ți-ai cumpărat-o?

CORNEL: Am băut trei nurofene și capul tot nu mi-a trecut. Drăcia dracului.

ILEANA: Ce bine îți mai stă frizura asta.

CORNEL: Cine mai are un nurofen?

ILEANA: Pun mâna în foc că toate femeile după premieră o să-și facă o tunsură ca a ta, cu părul căzându-le în cascadă pe frunte și pe gât.

DAN: Ați auzit că rușii au bombardat azi teatrul din Odessa?

ILEANA:  Laura, de-ai ști cât de tare te admir!

IOANA: Dacă vrea să plece, să plece, dar o să plece în curul gol, căci eu n-o să-l las să ia nimic din casă. 

SANDA: Știe cineva cine e Doru Mareș și de ce domnul Gelu se fâțâie atâta în jurul lui?

VIVIANA: Dar oare chiar am aprins arzătorul acela? Poate, doar am dat drumul la gaz și nu l-am aprins și  până se va termina spectacolul ăsta o să-mi sară casa în aer, dacă nu mi-a și sărit deja.

CORNEL: Tu n-ai auzit de Doru Mareș, pentru că încă nu s-a luat de tine. O să te facă azi terci și ai să auzi tu de el.

GELU: Viviana, auzi, să-ți scoți cercelul din nas când ai să ieși pe scenă?

CORNEL: După ce o să te critice Doru Mareș, n-ai să-l mai uiți niciodată în viață și atunci n-o să ne mai întrebi da cine-i Doru Mareș.

IOANA: N-am să-i dau nici măcar periuța de dinți, căci și periuța aia de dinți tot eu i-am cumpărat-o.

EMIL: Și cum o să mai beau eu coniac după patru nurofene?

CORNEL: Deși sala e plină ful și au trecut deja douăzeci de minute de când trebuia să înceapă, și asta pentru că încă n-a venit directorul Băncii Naționale, cică se află într-o ședință foarte importantă.

GELU: Dați-i o gumă lui Vasile că iar nu s-a spălat pe dinți. Și nu te apropia pea mult de spectatori că tare îți mai pute gura. Imbecilul.

DAN: Domnule Gelu, cine azi îl va juca pe Vladimir? Oleg? Am auzit eu bine?

ILEANA: Ei și ce dacă Vasile s-a drogatun pic, odată ce el, oricum, joacă un tip drogat?

GELU: Vasile, te las să joci în spectacolul de azi, iar după te dau afară din teatru, să știi asta de la mine. Cum să vii drogat la teatru, bădăranule? Și nu mai râde atâta că nu e nimic de râs aici.

DAN: Cum se poate, domnule Gelu, să-l puneți pe Oleg în aceeași distribuție cu mine, când v-am spus clar că eu cu porcul ăsta care-l susține pe Putin și invazia Rusiei în Ucraina nu vreau să apar pe aceeași scenă?

VIOLINA: Astăzi toată ziua am alergat de la teatru la spital, unde l-am internat pe tata. Și acum tot de la spital vin.

DAN: Eu nu înțeleg de ce l-ați pus în aceeași distribuție cu mine, când el trebuia să joace mâine?

VIOLINA: Toată ziua am alergat ca să-i cumpăr injecții sau să vorbesc ba cu un medic, ba cu altul și acum sunt frântă de oboseală.

DAN: Pe mine nu mă interesează că Victor s-a îmbolnăvit și singurul care-l putea înlocui e Oleg, odată ce v-am prevenit că eu cu tipul ăsta prorus în vecii vecilor n-o să joc pe aceeași scenă.

VIVIANA: Să mă ia naiba că nu-mi amintesc dacă am aprins sau nu arzătorul. Țin minte doar că am dat drumul la gaz, dar nu țin minte să-l fi aprins. Și dacă deja mi-a sărit casa în aer?

DAN: Doar v-am spus că l-am văzut cum depunea flori la Ambasada Rusie, de ziua lui Putin.

GELU: A venit autorul ca să ne ureze succes. Vrea să vă strângă mâna. El vrea să vă spună câteva cuvinte.

ALEXANDRINA: Și cum de l-ați lăsat să intre în sală pe președintele Academiei Libere din Moldova,  odată ce v-am spus că din cauza lui mi-am pierdut toate economiile de-o viață, după ce m-a convins să le într-un apartament de la porțile orașului, de o firmă de construcții fantomă, a cărui proprietar a fugit cu banii mei și ai noștri în Canada?

CLAUDIA: Ce ați spus, domnule autor, despre rolul meu? Cum ați vrea să-l joc?

IOANA: Doar v-am spus, domn Gelu, că Mihai m-a părăsit și v-am rugat să-l puneți pe altcineva să joace în locul lui. După ce m-a lăsat, cum să joc cu el în același spectacol, în roluri de îndrăgostiți? Oare vă dați seama ce ne cereți? Doar nu suntem în piesa aia a lui Michael Frayn? Sau jucăm în piesa lui și eu nu știu despre asta?

SANDA: Ce bine că afară plouă cu găleata, asta înseamnă că nimeni n-o să mai poată pleca de la spectacol, chiar și dacă n-o să-i placă? Eu propun ca toate reprezentațiile noastre să le jucăm pe furtună. Dar furtuna să înceapă după ce vom începe noi să jucăm, ca nimeni să nu mai poată pleca de la teatru. Ca să aibă și pe noi cine să ne aplaude.

IOANA: Oare chiar credeți, domn autor, că am să-i pot spune escrocului ăsta care m-a părăsit că-l iubesc, și nu o să-i dau pumni în meclă și nu o să-l scuip în gură?

GELU: Domn autor, haideți să vă conduc în sală. Pășiți pe aici.

IOANA: Și eu cum să joc  o femeie fericită, domn autor, dacă Mihai mi-a dat papucii înainte de spectacol, îmi puteți spune?

RADU: Of, de unde să mai iau eu o țigară?

IOANA: Domn Gelu, eu refuz să joc în seara asta dacă nu-l înlocuiți pe Mihai.

RADU: Poate, tot de la Doru Mareș?

IOANA: Cum să joc o femeie fericită, când el m-a părăsit?

RADU: Pentru asta, ar trebui să mă strecor în sală, dar cum s-o fac, când sala e arhiplină și oamenii stau chiar și în picioare?

IOANA: Refuz.

SANDA: A venit directorul Băncii Naționale, domnul Gelu îl conduce în lojă și îl invită să se așeze.

ILEANA: A venit cu un uriaș buchet de flori. Oare cui o să-l dea?

GELU: Pentru că a venit și președintele partidului socialiștilor în sală,  o să te rog Cornel să nu-i mai înjuri pe socialiști, dar mai ales să scoți replica aia în care spuneai că atâta timp cât a fost Dodon la putere el ne-a băgat pe toți într-un autobuz fără frâne, care gonea la vale cu 200 de kilometri la oră.

RADU: Of, ce-aș mai fuma acum o țigară, dar spectacolul deja trebuie să înceapă. Oare nu-l mai putem amâna un pic până mai fumez și eu o țigară?

GELU: Ai înțeles, Cornel?

RADU: Doar două fumuri să trag și ies pe scenă.

GELU: Deci, Cornel azi omiți toate lucrurile astea.  Și o să le spui mâine când Dodon nu va veni la spectacol. Ai înțeles?

RADU: Sau măcar un fum. Doar un fum și ies pe scenă.

GELU: Dacă nu ar fi venit, atunci sigur că le-ai fi putut spune. Dar pentru că Dodon e în sală, va trebui să renunți la ele.

RADU: Doar un singur fum, nu mai mult.

GELU: Ai înțeles sau nu, Cornel?

ILEANA: A ieșit iar Laura pe scenă și publicul s-a trezit din somn și o ovaționează.

EMIL: Sper că azi, la banchet, o să ne dea și whisky.

ILEANA: Auziți cum o aplaudă? Auziți? Of, de ce dracului doar pe ea și pe ea o aplaudă mereu.

SANDA: Dar de ce oare pleacă Iulia Popovici și Doru Mareș? Să nu le fi plăcut spectacolul nostru?

CLAUDIA: Numai să se termine mai repede spectacolul acesta și mâine nu o să mă mai vedeți aici. Plec la mama în Germania.

SANDA: Știți că s-a întors Iulia Popovici? Gelu a convins-o să se întoarcă. S-a întors. Iat-o. S-a așezat la locul ei și o aplaudă entuziasmată pe Laura.

ILEANA: Nu-mi vine să cred, dar s-a întors și Doru Mareș.

SANDA: Incredibil. S-a întors și Doru Mareș. Oare cine l-a convins să revină? Oare tot Gelu? Și oare cum l-a convins?

ANDREI: Auziți ce voce frumoasă are Laura? Are o voce atât de frumoasă încât și mie îmi vine s-o aplaud de aici din culise.

CORNEL: Hei, dar în schimb pleacă regizorul Radu Gheorghe. Oare chiar nu mai putea să mai aștepte cinci minute până se termină spectacolul?  Cum să mai aștepte când lui, în afară de ce face el, altceva nu-i mai place nimic?

CLAUDIA: Oare ne vor da și tort la banchet?

IOANA: Ticălosule. Lasă că te prind eu la banchet și am să-ți răstorn în cap tortul ăla.

VIVIANA: Și dacă la ora asta casa mea a sărit în aer?

IOANA: Și nu numai tortul o să ți-l răstorn în cap, dar și salata boeuf.

ALEXANDRINA: Știți câți bani am investit eu în ipoteca asta? Refuz să joc în fața lui. Dacă nu-l scoteți din sală, domn Gelu, eu refuz să joc. Știți că Vlad Ciobanu a murit fără să-și vadă casa? Știți câți actori au murit fără să se mute la casa lor?

ILEANA: Pe scenă a revenit Cornel și lumea îl aplaudă mai tare decât pe Laura. Pe Cornel, vă dați seama, pe nulitatea asta, îl aplaudă ca și cum ar fi un mare actor. Nu știu ce să mai zic despre gustul publicului de azi. Ce mai încolo și încoace, pur și simplu sunt lipsiți de gust.

ALEXANDRINA: Am pierdut douăzeci de mii de euro. Toate onorariile mele din filme și de la nunți.

ILEANA: Dar oare o să mă aplaude și pe mine, când o să ies pe scenă?

ALEXANDRINA: Vă dați seama, din cauza escrocului ăsta eu am pierdut douăzeci de mii de euro și dumneavoastră acum îmi cereți ca eu să ies pe scenă și să joc în fața lui?

IOANA: Cum să-l îmbrățișez și să-i declar că-l iubesc, când el m-a părăsit, cum, domn Gelu?

CORNEL: Oare cât o mai rămas până se va termina spectacolul ăsta și o să pot bea și eu un păhărel de coniac?

ALEXANDRINA: Cum aș putea s-o fac, domn Gelu?

CORNEL: Tocmai o oră și douăzeci de minute. O viață de om.

ALEXANDRINA: Refuz să ies pe scenă, domn Gelu, refuz!

IOANA: Refuz să ies pe scenă, domn Gelu, refuz!

DAN: Refuz să ies pe scenă, domn Gelu, refuz!

ALEXANDRINA: Sau jucați spectacolul ăsta fără replicile mele.

IOANA: Și fără replicile mele.

DAN: Și fără repplicile mele.

CORNEL:  Ehehei, tocmai o oră și douăzeci de minute mai am de așteptat până o să pot mânca și eu un coniac de Călărași de la mama lui. Medicul mi-a spus că să nu mă tem că am băut înainte de asta nurofen. Important e să nu-l iau după.

RADU: Emil, mă strigi când trebuie să ies pe scenă? Eu merg să trag un fum!

SANDA: Lumea a început să-l aplaude pe Cornel după ultima replică. A zis-o, vă dați seama, a zis-o pe cea cu Dodon care ne-a băgat pe toți într-un autobuz fără frâne  și lumea îl aplaudă în picioare.

EMIL: Îl aplaudă și dramaturgul în picioare, iar Dodon, împreună cu suita lui, s-a sculat și pleacă. Domn Gelu aleargă după ei să-i întoarcă în sală. Vedeți cum își cere scuze în mijlocul spectatorilor. Vedeți cum Dodon îl ceartă. Cornel însă nu se uită la nimic și repetă replica asta, cu toate că trebuia s-o spună doar o dată. El o repetă și a doua oară. Dodon iese din sală trântind ușa, cu domn Gelu după el, ambii negri de furie.

ILEANA: Oare o să mă aplaude și pe mine dramaturgul în picioare așa cum îl aplaudă pe Cornel?

 SANDA: Oamenii strigă în sală JOS DODON! JOS ȘOR ! JOS SOCIALIȘTII!

EMIL:  S-a sculat în picioare și ministrul culturii și îl aplaudă pe Cornel.

ILEANA: Oare o să mă aplaude și pe mine minsitrul cultruii în picioare așa cum îl aplaudă pe Cornel?

RADU: Ce norocos e Cornel, și-a spus replicile și gata poate să se ducă să fumeze. Să fumeze cât vrea. O țigară întreagă.

ILEANA:  Oamenii ies pe scenă și îi dau flori lui Cornel. Oare o să-mi dea și mie?

RADU: Acum că a ieșit de pe scenă, oare ce o să facă Cornel până o să înceapă banchetul?

GELU: Unde-i Cornel? Cine știe unde-i Cornel? Unde dracului a dispărut? Dacă-l vedeți, spuneți-i că e concediat.

EMIL: Of, și mama a venit în sală. A venit fără să mă anunțe. Scumpa mea mamă. Îmi vine să plâng.

GELU: Ioana, hai te implor, ieși pe scenă.

DAN: Dar oare cum nu i-a fost jenă să se ploconească așa în fața unui socialist? Să fugă după el și și să-și ceară scuze în văzul întregii săli?

GELU: Te rog, Ioana, fii rezonabilă, și nu da cu tifla în noi toți și asta în timp ce în sală se află Minsitrul Finanțelor și directorul Băncii Naționale?

DAN: Plătește pentru premiul național pe care i l-au dat socialiștii când a fost la putere.

GELU: Nu vezi, Ministrul Finanțelor se foiește pe scaun, Ioana?

DAN:  La aplauze, o să-l scuip în față.

GELU: Oamenii au plătit bilete, fato. Unde mai pui că în sală e și Iulia Popovici și Doru Mareș. Știi ce o să scrie mâine despre noi în Observator Cultural?

RADU: Pe mine oare de ce nimeni nu m-a aplaudat?

GELU: Uite cad în genunchi în fața ta și, te rog, ieși pe scenă și îți promit că o să-ți mărim salariul de două ori. Îți dau și un premiu luna asta. Îți fac această promisiune în scris, numai ieși pe scenă și joacă în seara asta.

DAN: O să vedeți, o să-l scuip în față.

GELU: Îți dai seama ce scandal vor face toți oamenii ăștia dacă întrerupem spectacolul la jumătatea lui, Ioana? Va fi un scandal mai ceva ca în piesa aia lui Mchael Frayn sau în piesa lui Vișniec. Să-l lăsăm dracului pe ministrul finanțelor, dar gândește-te la mama lui Emil. Știi că ea are leucemie. Știi că s-ar putea să moară în orice clipă.

EMIL: Cât o mai rămas până la banchet?

GELU: Îți mulțumesc, Ioana, că ieși pe scenă. Îți mulțumesc tare mult. Toată viața o să-ți fiu recunoscător pentru asta.

EMIL: Mi se pare că 30 de minute, dacă socot eu bine. Ce greu mai trece timpul, vorba lui Apollinaire. „ De parcă ar trece o înmormântare”:

VIOLINA: La ora asta pe tata l-au băgat deja  în sala de operații. M-a telefonat mama și mi-a spus.

RADU: Norocul meu. Doru mi-a mai împrumutat o o țigară, când a venit în culise să-l felicite pe Cornel.

VIOLINA: Dintr-o clipă în alta o să înceapă să-l opereze.

CLAUDIA: Mama mi-a trimis o trusă de machiaj din Germania cu treizeci de tipuri de ruj. Vă dați seama?

VIOLINA: Of, de s-ar termina mai repede spectacolul acesta ca să pot merge la tata la spital.

CLAUDIA: Hai să mă dau cu un alt ruj, cu unul vinețiu.

VIOLINA:  Dar mama, mama de ce nu-mi răspunde la telefon?

IOANA: Am ieșit, dar nu pentru salariu. Am ieșit când am văzut-o în sală pe mama mea stând lângă mama lui Emil, care plângea, iar mama mea o ținea de mână și o liniștea. Pentru ele am ieșit pe scenă. Altfel, aș fi refuzat să joc în spectacolul ăsta idiot.

VIOLINA: Mama e la spital și și-a închis telefonul. Oare de ce?

GELU: Printre spectatorii din sală l-am văzut și pe ambasadorul Rusiei, așa că, Dan, o să te rog să nu spui azi replica aia că Putin e Hitler.

VIVIANA: Impresia mea e că totuși când deschis arzătorul, l-am și aprins. Dar dacă nu l-am aprins și gazul se împrăștie continuu prin toată casa, oare ce se va întâmpla cu casa mea?

GELU: Ai înțeles?

ILEANA: Totuși, Gelu a reușit s-o convingă pe Ioana să iasă pe scenă și aceasta-i face acum declarații de dragoste lui Mihai, cu fața scăldată de lacrimi! Așa ceva n-ai să vezi nici la Michael Frayn și nici la Matei Vișniec sau la Pirandello, vă asigur.

GELU: Alexandrina, nu ai uitat că acum e rândul tău să ieși pe scenă?

ILEANA: Incredibil! Doamne, ce succes mai are și cum o mai aplaudă lumea!

GELU: Hai, fato, nu mai plânge și ieși pe scenă.

ILEANA: Toată lumea s-a sculat în picioare! O aplaudă pe Ioana în picioare. Oare așa o să mă aplaude și pe mine?

GELU: O să vorbesc eu cu el să-ți întoarcă banii. Toți. Până la ultimul leuț. Crede-mă, numai ieși pe scenă.

ILEANA: Incredibil. Toți! Toți o aplaudă în picioare!

SANDA: Ioana e o femeie foarte frumoasă, așa că toți bărbații o să-i pice la picioare când o să audă că este liberă.

ILEANA: O aplaudă cu mâinile ridicate deasupra capului.

GELU: Alexandrina, iar eu o să te duc diseară acasă cu mașina mea.

DAN: Citesc acum o știre pe mobil și nu-mi vine să cred.

GELU: Primești să te conduc diseară acasă?

DAN: Rușii au bombardat Sergheevca, unde vara mergeam la mare.

GELU: De ce plângi? Hai spune-m, de ce plângi?

DAN: Oare asta înseamnă că ne vor bombarda și pe noi?

GELU: Da, da, nu mint. Diseară o să te duc cu mașina mea acasă. Ba mai mult decât atât, te invit și la restaurant. Fac eu cinste. Pe bune. Numai ieși pe scenă.

DAN:  Și dacă o să ne bombardeze și pe noi, ce sens mai are să mai jucăm spectacolul acesta?

GELU: Hai scoală-te în picioare și șterge-ți lacrimile.

VIOLINA: Am aflat, mamei și surorii mele li s-o făcut rău și au fost internate și ele. De asta nu-mi răspund la telefon. M-a telefonat o asistentă și mi-a spus.

GELU: Te-ai liniștit, Alexandrina?

VIOLINA: Trebuie să mă calmez, căci cu ce le-aș putea eu ajuta acum de aici de la teatru?

GELU: Lasă că o să-l prind eu și o să-i rup picioarele. Cum s-o facă să plângă pe o femeie așa de frumoasă?

VIOLINA: Trebuie să mă calmez.

GELU: De ce mă pălmuiești, Alexandrina? Eu am vrut să te ajut și tu mă pălmuiești? De ce mă zgârii și mă scuipi? Îți mulțumesc că ieși pe scenă. Îți mulțumesc că ai ieșit să joci. Îți mulțumesc mult. Diseară te duc cu mașina mea acasă.

VIOLINA: Oricum, operația tatei se va termina când se va termina și spectacolul nostru și nu mai repede. Doamne, doamne, oare va fi reușită? Oare va scăpa cu viață?

ILEANA: Ioana, așa de bună ai fost astăzi. Ai jucat colosal. Peste câte minute trebuie să ieși iar pe scenă?

IOANA: Porcule, să nu mă îmbrățișezi și în scena asta că o să dau de toți pereții cu tine. Ei și ce dacă dramaturgul a scris că trebuie să mă îmbrățișezi? Dacă ai să mă îmbrățișezi, eu o să te păruiesc fără milă.

ILEANA: Ce bine mai joacă Alexandrina. A coborât în sală și a mers în fața scaunului unde stă tipul ăla care ne-a convins să încheiem contracte cu firma aia fantomă de construcții, care, lui, i-a construit o vilă în afara orașului și două apartamente în oraș. Toate lucrurile astea i le strigă în față, dar toate lucrurile astea nu erau  în piesă. Îl întreabă cum de mai poate dormi noaptea când știe că Vlad Ciobanu a murit fără să se fi mutat la casa lui? Lumea o aplaudă în picioare.

SANDA: Tipul s-a sculat din sală și Alexandrina îl urmărește printre rânduri strigându-i toate lucrurile astea în ceafă. Toți o aplaudă.

GELU: Printre spectatori am văzut-o și pe Liviu Morcovici, așa că, Andrei, sari și peste chestia aia cu bărbații obezi, dacă nu vrei să ne sară în cap toți bărbații supraponderați din orașul ăsta.

SANDA: Ioana îl pălmuiește pe Mihai care vrea s-o îmbrățișeze conform indicațiilor dramaturgice și toată lumea e în delir. L-a doborât pe scenă și îl păruiește și lumea îi aplaudă în picioare.

IOANA: Porcule, tu m-ai lăsat pentru o altă femeie și acum vrei să mă îmbrățișezi și să mă pupi în fața tuturor oamenilor ăștia, oare cum nu ți-e rușine, porcule? Eu nu sunt femeia aia din piesa lui Michael Frayn ca să-ți permit asta și nici femeile lui Pirandello sau ale lui Vișniec, imbecilule.

GELU: Ai înțeles?

IOANA: Profiți de ocazie ca să mă îmbrățișezi, dar toată lumea asta nu știe că tu de fapt m-ai părăsit. Porc nenorocit ce ești. Oare cum nu ți-e rușine? Și încă pentru cine. Pentru o tipă pe care o cheamă Julieta. Auzi, Julieta. Măcar dacă ar fi chemat-o altfel. Iubitele se aleg după nume, dar nu după corp, tâmpitule, să știi asta de la mine, dacă vrei să fii fericit în viața asta.

EMIL: Cât o mai rămas până la banchet?

IOANA: Târfa ta n-o să iasă pe rampă, pentru că ea e o biată femeie de servici. Spală podelele în teatru ăsta, deși o cheamă Julieta. Cu ea o să te îmbrățezi după. Pe ea o s-o conduci acasă și o să dormiți împreună. Pe mine însă mă îmbrățișezi acum, în fața oamenilor ăștia, în fața întregii lumi, pentru că așa vrea dramaturgul, pentru că respecți didascaliile lui. Da ce știu oamenii ăștia? Oare ei știu ce porc de câine ești tu? Oare ei știu cât voi suferi eu diseară când tu cu ai să mergi la târfa aia și o să dormiți toată noaptea îmbrățișați în același pat?

EMIL: Ea îi spune ceea ce i se întâmplă în viață, iar lumea îi ovaționează.

SANDA: Dramaturgul își notează tot ce spune Ioana, cred că va schimba piesa. Cred că va introduce replicile ei în piesă.

EMIL: Ioana îl urmărește pe scenă cu un teu în mână. I l-a smuls din mâini Julietei, care aștepta cu teul sprijinit în bărbie ca să se termine spectacolul pentru a face curat. O izbește cu teul și pe ea în cap. I-l rupe de cap. Julieta e cu capul plin de sânge și se vaietă, iar lumea e în delir.

GELU: Dacă o s-o vedeți pe undeva pe Alexanddrina să-i transmiteți că am concediat-o din teatru.

EMIL: Oare cât o mai rămas până la banchet: o jumătate de oră?

GALINA: Domn Gelu, dar Cornel și Alexandrina vor ieși la aplauze?

EMIL:  Da la banchet vor putea veni? Of, da greu mai trece timpul. Oare când se va termina piesa asta și va începe banchetul?

IOANA: Tu crezi că eu nu am văzut cum ea și-a culcat capul pe umărul tău și tu o giugiuleai chiar înainte să ieși pe scenă? Tu crezi că eu sunt chioară?

EMIL: Oare când se va termina spectacolul ăsta și va începe banchetul? Eu nu am mâncat toată ziua, pentru a economisi bani.

IOANA: Oprește-te și nu mai fugi atâta dacă ești bărbat și explică-mi cu ce e ea mai brează ca mine? Poți să-mi explici asta? Oare e mai bună la pat? Oare ce-ți face ea și nu-ți fac eu? Să-mi spuneți și dumneavoastră, tipa aia care spală podelele pe aici, e mai bună ca mine? E mai frumoasă, e mai deșteaptă, e mai talentată, de ce a preferat-o pe ea? Spuneți-mi voi dacă el nu poate să-mi spună. Nici măcar nu te uiți la mine de parcă nici nu aș fi în fața ta.

EMIL: „De parcă ar trece o înmormântare” așa de greu mai trece timpul.

IOANA: Eu i-am văzut cum se giugiuleau înainte de spectacol, Doamne, și acum trebuie să joc o femeie fericită. Cum s-o joc, Doamne?

ILEANA: În loc se râdă, Ioana a început să plângă în hohote și lumea se prăpădește de râs și o aplaudă în picioare.

EMIL: De la amiază nu am mai mâncat nimic știind că diseară vom avea banchet și acum mațele îmi chiorăie de foame. Sper să nu le audă și spectatorii. 

ILEANA: O femeie fericită plânge. O femeie care are de toate și totul îi merge strună plânge. Asta văd spectatorii, ei nu știu că ea plânge cu adevărat, ei nu știu că ea e nefericită cu adevărat. Ei habar nu au că ea se joacă pe sine. Că ea toate astea le trăiește din plin acum și aici. Că nimic nu e inventat. Că în piesa asta, de fapt, toate lucrurile astea nu există.

EMIL: Of, a început să-mi chiorăie mațele și pe scenă, dar toate replicile mele sunt foarte serioase, și când colo, mie îmi chiorăie mațele. Nu mă mir că lumea nu mă crede și râde. Noi trebuia să jucăm o tragedie și a ieșit o comedie. Din cine dracului o fi replica asta? Din Nicolae Negru sau Matei Vișniec sau din Pirandello sau Beckett sau Michael Frayn? Oare piesa asta nu e a lor? Nu e scrisă de ei? Poate e o piesă de-a lor?

ILEANA: Ce bună găselniță a mai descoperit Ioana, pentru a-i face pe oameni să râdă. Să-i verse căldarea cu zoi în cap.

MIHAI: Dar ascultă-mă și tu pe mine. Tu știi că de când tu m-ai alungat de acasă, eu dorm la teatru, în cabina mea, dar diseară nu știu unde am să dorm. Zi-mi tu, eu oare unde voi dormi la noapte? Aseară am dormit în cabina mea de la teatru, dar m-a prins Gelu și m-a dat afară. Și știi de ce, pentru că  Julieta m-a părăsit și pe mine, când a aflat că apartamentul nostru nu e scris pe numele meu, meu, ci al tău, m-a părăsit imediat. Iar acum sunt singur. Eu te-am părăsit pe tine, iar ea pe mine și eu nu știu unde o să dorm la noapte.La gară? Sau, poate, mă ia cineva dintre spectatori la ei acasă? Mă luați? Măcar pentru noaptea asta? Cine mă adăpostește în noaptea asta la el acasă?

EMIL: Am stricat tot efectul cu chiorăitul ăsta, pentru că eu nu sunt un actor de factură comică, ci tragică. Replicile mele coțineau tot mesajul spectacolului. Tot mesajul. Și acum spectacolul ăsta a rămas fără mesaj, lua-l-ar dracu să-l ia.

MIHAI: Am vrut să-mi caut până la spectacol un loc unde să dorm, dar n-am avut când, că am avut repetiții.

ILEANA: A fugit Mihai de pe scenă și pe scenă a rămas doar Ioana, dar așa ceva nu era în piesă. El nu trebuia să fugă de pe scenă, iar ea nu trebuia să-l bată. Ei trebuiau să se îmbrățișeze și să se dezbrace unul pe altul în fața spectatorilor, să facă sex pe scenă.

EMIL: Eu dinadins nu am mâncat toată ziua știind că diseară vom merge la banchet. Am vrut să economisesc și eu niște bani și acum sunt pe cale să prăval spectacolul ăsta.

ILEANA: Practic, Ioana a reușit să salveze un personaj altfel foarte anost. Ea stă pe scenă și plânge așezată pe bordura rampei. Lumea din sală se ridică de pe scaune și o înconjoară ca s-o consoleze.

EMIL: Și nici n-am băut nimic toată ziua, știind că voi putea bea diseară cât o să vreau.

ILEANA: Bravo, Ioana!

DAN: Of, acum trebuie să ies și eu pe scenă. Pleacă Ioana și merg eu în locul ei.

CLAUDIA: Bravo, Ioana. Dă-mi voie să te strâng în brațe. Ai fost așa de emoționantă.

DAN: Vă rog, urați-mi și mie succes!!!

ANDREI: Dan as spus toate replicile pe care domn Gelu i le-a cerut să le omită. A coborât în sală și s-a dus țintă la ambasadorul rus și i-a strigat în față că Putin e Hitler și rușii sunt ocupanți. I-a cerut să plece din Ucraina. Luați labele de pe Ucraina, i-a strigat în față! Luați labele de pe Moldova. Și publicul s-a ridicat în picioare și strigă la unison cu el ca armata rusă să se care din Ucraina și Moldova. Ambasadorul rus pleacă din sală, pleacă și Mark Tkaciuk și Iurie Roșca și Vladmiri Voronin și Șor, toți. Iar domn Gelu aleargă după ei și încearcă să-i oprească din drum. Nu reușește. Ei ies trântind ușa. Ușa cade în sală, baricadând ieșirea.  

VIVIANA: Da, da, știu bine, am dat drumul la gaz, dar nu am aprins arzătorul. Cred că la ora asta casa mea a sărit în aer și dintr-o clipă în alta va veni poliția să mă aresteze.

GELU: Unde e Dan? L-a văzut cineva pe Dan? Transmiteți-i că l-am concediat și, începând din clipa asta, nu mai are ce să caute la teatru.  Mai are o apariție în spectacol, dar îi interzic să mai iasă pe scenă. Spuneți-i asta!

CLAUDIA: M-am epuizat jucând scena asta. Sunt sleită de puteri. Îmi mai faceți o cafea?

VIVIANA: Cred că acum blocul nostru a sărit în aer și asta doar din cauza mea. Doar din cauza mea.

VIOLINA: Dacă aș fi sigură că aș putea ajunge înapoi până la următoarea mea replică din spectacol, atunci aș lua un taxi și aș merge la spital la tata.

ANDREI: Dan l-o împins pe domn Gelu și o ieșit pe scenă și strigă că Putin e Hitler și Gelu i-a trimis pe portari să-l scoată de pe scenă și aceștia aleargă după el și nu-l pot prinde.

EMIL: L-au prins pe Dan și l-au scos de pe scenă. Dan se zbate în brațele lor, dar portarii ăia sunt mai puternici. Publicul îi sare în ajutor. Îl eliberează din mâinile lor și Dan se întoarce pe scenă și-și reia replicile. Sala e în extaz. Acum îmi spun eu replica – e singura mea replică cu umor- dar nimeni nu râde. Nimeni. Ba mai mult decât atât, lumea scandează, ceea ce spune acum Dan. Domn Gelu îi aduce pe toți muncitorii și plasatoarele și cărăușii din teatru ca să-l scoată pe Dan de pe senă. Fug după el – Dan are o pncartă în mână pe care scrie că Putin e Hitler- vor să-l prindă și să i-o ia. Lumea nu știe că ceea ce văd nu face parte din spectacol. Ei nu știu că muncitorii nu sunt actori, că sunt muncitori, că Gelu nu e actor, ci regizor, și că ei îl bat de-adevăratelea pe Dan și nu se prefac deloc. Spectatorii plâng și aplaudă. Noroc că noi i-am sărit în ajutor lui Dan și l-am smuls din mâinile muncitorilor, portarilor și a lui Gelu.

Să-mi spun mai repede replicile și să ies și eu de pe scena asta blestemată.

Of, gata, am terminat. Ducă-se dracului de replici, că nu eu le-am scris.

Important e că mi-am făcut datoria și acum pot să aștept relaxat banchetul.

Oare cât o mai rămas până la banchet?

Ia să mă uit la mobil.

Cinci minute?

 Ce sete mi-e de un coniac bun! Ce poftă mi-e de niște sarmale în viță de vie!

IOANA: Vă dați seama eu plângeam pe scenă când am aflat că și pe Mihai l-a părăsit Juileta.

 De aia, plângeam. Iar publicul râdea și mă ovaționa.

Ce nefericită sunt! Ambii suntem părăsiți.

GELU: Andrei, în sală e și un tip din opoziție.

EMIL: Simțiți miroznele din sala de banchete?

GELU: Omite și replica aia că opoziția noastră e ca o barcă spartă.

EMIL: Au început să aducă mâncarea.

GELU: Ai înțeles?

EMIL: Am impresia că au adus sarmale.

GELU: Ai înțeles, bă?

EMIL:  Din nou, sarmale.

ILEANA: Claudia, da de ce în scena aia în care trebuia  doar să simulezi că mă pălmuiești,  m-ai pălmuit de-aievea. De ce, scroafo? Asta îmi amintește de o poveste adevărată de la Teatrul național Mihai Eminescu și despre o altă piesă care a descris-o. De acolo te-ai inspirat?

 De ce?

De ce fugi de mine și nu stai să discutăm?

RADU: Gelu, tu îmi ceri că în scena aia unde dau buzna neinvitat la nunta Roxanei să mă dezbrac în pielea goală?

Adică să mă năpustesc în pielea goală la nunta fostei mele iubite?

Dar eu nu vreau să mă dezbrac. 

Eu înțeleg  că e o mare diferența între actorul care joacă și personajul pe care-l face, și că nu eu mă dezbrac, dar personajul meu, dar, oricum, nu vreau s-o fac, pentru că am și eu anumite principii.

Și dacă nu o să mă dezbrac ce-ai să-mi faci, ai să mă mături din teatru?

N-ai decât, fraiere.

GELU: Andrei, tu intri pe scenă și spui ultima replică și ne chemi pe noi să ne închinăm publicului. Da de ce intră și Dan, da de ce intră și Cornel, când i-am concediat?

RADU: În sfârșit, s-a terminat și spectacolul ăsta, dar nu și aplauzele.

GELU: Lumea le strigă numele lui Dan și Cornel! Continuu.

ILEANA: Iar femeile vin și-i dau flori Ioanei.   

RADU: Mie un spectator mi-a adus un pachet de țigări.

ILEANA: Ioanei îi dau mai multe flori decât Laurei. Asta nu s-a întâmplat niciodată până acum. Ea nu le mai poate ține pe toate în brațe și le așază pe scenă. Mie nimeni nu-mi dă flori. O s-o rog să-mi împrumute și mie un buchet.

RADU: Acum important e să se încheie mai repede aplauzele astea ca să pot fuma în voie. Am ce fuma, totul e să se termine mai repede.

ILEANA: O femeie i-a dăruit Ioanei un teu și toată lumea a izbucnit în hohote de râs.

CLAUDIA: Lipsește Mihai. Oare de ce nu a ieșit și el la aplauze?

VASILE: De ce nu se termină apluazele astea ca să putem merge la banchet?

RADU: Oamenii nu ne lasă să plecăm de pe scenă. Ne aplaudă pentru a treia oară.

ANDREI: Ce am mai transpirat la aplauze, mai mult decât în timpul spectacolului.

CLAUDIA: Am jucat bine? Mie nimeni nu mi-a spus nimic. Am jucat bine? Pe cine să întreb?

CORNEL: Voi știți că Iulia Popovici s-a sculat demonstrativ în picioare și a părăsit sala în timp ce Violina se închina?

Ați observat?

 A plecat înainte să se termine aplauzele, iar ăsta e un semn foarte rău, înseamnă că iar o să ne radă în Observator Cultural.

GELU: A plecat și Doru Mareș înainte să se încheie aplauzele. Oare asta înseamnă că nu i-a plăcut spectacolul?

CORNEL: Partea bună e că a rămas ministrul culturii.

MIHAI: Oare unde am să dorm la noapte? S-a răcit prea tare ca să dorm în parc.

VIVIANA: Mi se pare că blocul meu demult  a sărit în aer.

RADU: Of, de s-ar termina mai repede aplauzele astea ca să pot fuma și eu o țigară.

EMIL: Ce duceți în bolurile alea de sticlă: somon roșu?

IOANA: Ba nu, m-am decis, n-am să divorțez și nici pe el n-o să-l las să mă părăsească.

RADU: Sala s-a ridicat în picioare și nu mai contenesc să ne aplaude.

SANDA: Autorul plânge. Plânge și scrie. Scrie toate replicile pe care noi le-am spus.

RADU: A cincea oară ieșim să ne închinăm.

SANDA: Și Gelu plânge.

RADU: Potoliți-vă, fraților, potoliți-vă că vreau și eu să fumez.

ILEANA: Vă imaginați, cineva mi-a dat și mie un buchet de flori.

CORNEL: Doru Mareș s-a întors și aplaudă în picioare.

GELU: S-a întors și Iulia Popobici și tot în picioare aplaudă.

SANDA: Acesta e un triumf.

ANDREI: Of, abia acum văd că am jucat cu cămașa pe dos.

VIOLINA: Aplauzele astea nu se mai termină, dar eu trebuie să ajung la ai mei la spital. Sper să nu mă vadă nimeni cum plec. Of, am niște presimțiri așa de rele.

EMIL: Nu o să mă duc să mă schimb la cabine, ci o să merg așa cum sunt îmbrăcat la banchet.

IOANA: Hai spune chiar nu ai unde să dormi la noapte?

CORNEL: Ministrul Culturii aplaudă super încântat.

IOANA: Te iau la mine. Vrei să vii să dormi în noaptea asta la mine?

RADU: Aplauzele astea nu se mai termină. Ia să mă retrag și eu de pe scenă, sper să nu mă vadă nimeni. Îmi ard buzele după o țigară.

IOANA: Doar în noaptea asta. Iar mâine te duci unde vrei.

EMIL: Of, ce foame îmi mai e!

ANDREI: De ce nu e și Dan la banchet?

IOANA: Iar dacă nici mâine nu ai să ai unde să dormi, vino și mâine la mine.

ANDREI: A văzut-o cineva pe Alexandrina?

SANDA: Dan o zis că nu are ce căuta la un banchet la care este și Oleg.

ILEANA: Laura, ai fost și azi magnifică. De-ai ști cât te admir!

SANDA: Știți că Gelu nu i-a concediat pe Dan și pe Cornel sau pe Vasile, pentru că acesta a refuzat să se dezbrace pe scenă?  Oare unde sunt ca să le spunem asta?

GELU: Emil, banchetul nici n-a început bine și tu deja ești tufă. Oare unde și când te-ai putut turti în halul ăsta?

CLAUDIA: Eu mâine o să-mi fac bagajele și o s-o tai din țara asta pentru totdeauna. O să merg la mama în Germania.

ILEANA: Știe cineva de ce nu e la banchet și Violina? Și de ce nu răspunde la telefon? La niciunul dintre telefoanele ei? De ce și le-a deconectat?

VASILE: De mine s-a apropiat Doru Mareș și m-a bătut pe umăr și m-a felicitat. Vă imaginați asta? Mi-a zis că am jucat foarte credibil rolul unui drogat.

ILEANA: Știați că pe Laura a luat-o cu mașina sa directorul Băncii Naționale? Iar pe Sanda, ministrul de finanțe.

EMIL: Of, somonul acesta e chiar excelent și nici coniacul acesta nu e rău.

ILEANA: Dar de ce lipsește Viviana?

ANDREI: Dacă vă întrebați unde e  Gelu și Alexandrina, vă spun eu: Gelu a dus-o acasă cu mașina.

ILEANA: Iar Ioana și Mihai au plecat împreună din teatru, îmbrățișați.

ANDREI: Știți că spectatorii n-au plecat din sală?

EMIL: Și ce fac?

ILEANA: Aplaudă!

ANDREI: Ascultați! Auziți. Le auziți vocile. Sunt vocile lor. Ei au rămas în sala de spectacole și nu vor să plece acasă. Auziți ce spun?

 Dodon ne-a băgat pe toți într-un autobuz fără frâne care gonește la vale cu două sute de kilometri la oră.

Putin e Hitler.

În noaptea asta Odessa a fost bombardată din nou.

Luați labele de pe Ucraina!

Porcule, iubitele se aleg după nume, dar nu după corp, ar fi trebuit să știi asta de mult, dacă vrei să fii fericit în viața asta.

 Dar ascultă-mă și tu pe mine. Tu știi că de când tu m-ai alungat de acasă, eu dorm la teatru, în cabina mea, dar diseară nu știu unde am să dorm. Tu știi că eu la noapte nu știu unde voi dormi? Oare unde am să dorm eu la noapte?

Putin e Hitler.

Eu la noapte oare unde am să dorm?

SFÂRȘIT