Promo-LEX: Persoanele care vor invoca violarea drepturilor omului în regiunea transnistreană vor fi atrase la răspunderea penală
Asociația Promo-LEX a venit cu un comentariu după ce, la 15 februarie 2022, presupusul procuror general al regiunii transnistrene, Anatol Gurețki, a prezentat la Tiraspol o inițiativă privind sancționarea penală a persoanelor care vor depune către instituțiile constituționale și internaționale plângeri sau cereri referitoare la cazurile de abuz sau încălcarea drepturilor omului, săvârșite de către reprezentanții structurilor și administrației de facto.
Potrivit inițiativei lui Gurețki, oricare adresare inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Comitetele ONU ar putea fi sancționată penal în stânga Nistrului. Administrația de facto de la Tiraspol intenționează să pedepsească cu până la 7 ani privațiune de libertate persoanele care depun plângeri sau cereri privind împotriva acțiunilor reprezentanților administrației de facto.
„Proiectul de lege” completează presupusul cadru legal actual din acest teritoriu al R. Moldova, care și așa prevede sancțiuni disproporționate, inclusiv privațiune de libertate pentru persoanele ce îndrăznesc să critice acțiunile sau inacțiunile reprezentanților administrației de facto din stânga Nistrului.
CtEDO a constatat în 34 de hotărâri din cele 51 pronunțate până la 31 decembrie 2021, încălcarea art. 6 și/sau 13 din Convenție. Adică în peste 66,6% din hotărârile existente astăzi pe cauzele transnistrene, reclamanții nu au avut parte de un proces echitabil, fie nu au beneficiat de un remediu efectiv la nivel local pentru protecția drepturilor lor. Asociația remarcă faptul că, prin acest „proiect de lege”, administrația de facto nu doar că ignoră în mod evident aceste cifre și realități, dar își consolidează sistemul represiv, având drept scop, pe de o parte, păstrarea fenomenului de impunitate totală în teritoriile controlate și descurajarea populației de a sensibiliza problemele cu care se confruntă și în final de a se adresa după ajutor sau protecție instituțiilor și instanțelor constituționale și internaționale.
Promo-LEX accentuează că, inițiativa acestui ”proiect de lege” aparține presupusului procuror al regiunii transnistrene, care de fapt a fost identificat drept responsabil de anumite fapte ce încălcă drepturilor omului în cel puțin 5 hotărâri ale CtEDO.
În contextul obligațiilor pozitive ale autorităților constituționale ale R. Moldova, precum și în contextul angajamentelor internaționale, ce revin Guvernului R. Moldova, partenerilor internaționali, misiunilor diplomatice și organizațiilor de protecție a drepturilor omului, inclusiv Misiunea OSCE din Moldova, Asociația Promo-LEX solicită:
- Eforturi politice și diplomatice rapide și eficiente privind sistarea imediată și necondiționată a oricăror inițiative sau acțiuni din partea administrației de facto, îndreptate împotriva cunoașterii, protecției și apărării drepturilor fundamentale ale omului în stânga Nistrului.
- Condiționarea anumitor facilități economice și comerciale sau finanțări pentru regiunea transnistreană cu garantarea și respectarea reală a drepturilor omului, inclusiv prin libera circulație pentru jurnaliști, avocați sau apărători ai drepturilor omului, care să poată monitoriza situația, apăra liber victimele abuzurile și relata sitația reală din teren.
- Consolidarea eforturilor de intervenție eficientă în cazuri de violare gravă a drepturilor fundamentale ale omului în regiunea transnistreană (în special tortură, răpiri, privațiuni de libertate, etc.), inclusiv crearea unei platforme eficiente de sesizare a ilegalităților comise în regiune.
- Examinarea oportunității aplicării unor sancțiuni individuale față de persoanele care admit violarea gravă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în regiune, inclusiv aplicarea interdicției de circulație și impunerea unor sancțiuni asupra proprietăților acestora din afara regiunii transnistrene.
- Guvernul Republicii Moldova să invite Raportorul Special ONU pentru apărătorii drepturilor omului, Dna Mary Lawlor pentru a realiza o vizită de urgență și să sesizeze Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului.
- Guvernul Republicii Moldova să informeze mediatorii și observatorii formatului 5+2 în legătură cu acțiunile administrației de la Tiraspol care au drept scop de a descuraja persoanele să adreseze cu plângeri împotriva încălcărilor drepturilor sale.
- Guvernul Republicii Moldova să informeze partenerii de dezvoltare care investesc în acțiuni de promovare a drepturilor omului în legătură cu acțiunile administrației de la Tiraspol contrare principiilor generale ale drepturilor omului.