Provocări separatiste // Transnistria cere, din nou, recunoașterea independenței
Separatiștii de la Tiraspol au solicitat Chișinăului inițierea unui dialog cu Transnistria „în scopul unei reglementări civilizate definitive a relațiilor, bazate pe existența pașnică, de bună vecinătate a două state independente prin semnarea unui acord interstatal cuprinzător”. Anunțul vine ca urmare a deciziei Chișinăului de a depune cererea de aderare la Uniunea Europeană.
Potrivit administrației de la Tiraspol, depunerea cererii de aderare a avut loc fără a ține cont de opinia regiunii transnistrene, dar și în afara cadrului consultărilor.
„În timp ce ignorarea completă a discuției acestei probleme în formatele de negociere existente, inclusiv platforma internațională a «Conferinței Permanente», pune capăt procesului de soluționare, care necesită formalizare juridică internațională urgentă. Decizia autorităților moldovenești înseamnă disponibilitatea de a transfera suveranitatea Republicii Moldova către organele supranaționale de la Bruxelles și trecerea la dezvoltarea militaro-politică și economică finală a teritoriului Republicii Moldova de către Occident”, se arată într-un comunicat al așa-zisului minister de externe de la Tiraspol.
În acest sens, separatiștii au solicitat „părții moldovenești” să inițieze un dialog cu Transnistria „în scopul unei reglementări civilizate definitive a relațiilor bazate pe existența pașnică, de bună vecinătate a două state independente prin semnarea unui acord interstatal cuprinzător”.
„Facem apel la Națiunile Unite, la OSCE, la mediatori și observatori în procesul de negociere, la comunitatea internațională în ansamblu cu cererea de a recunoaște realitatea care există de mai bine de treizeci de ani sub forma transnistrenilor. Republica Moldova, să asigure respectarea dreptului poporului transnistrean la autodeterminare și să stabilească relații diplomatice cu Transnistria”, susțin separatiștii.
De menționat că regiunea transnistreană a organizat anterior două referendumuri privind independența față de R.Moldova cu ulterioara aderare la Federația Rusă. Este vorba despre referendumul din 1991 și 2006. În ambele cazuri, plebiscitul nu a fost recunoscut de către alte state.
La fel, în 2008 și 2010, Transnistria a expediat scrisori către ONU, solicitând recunoașterea independenței și făcând referire la evenimentele din Kosovo.
Totodată, în aprilie 2014, Transnistria s-a adresat Moscovei cu o cerere privind recunoașterea independenței regiunii ca urmare a anexării Crimeei de către Rusia.
Amintim că președintele R.Moldova, Maia Sandu, a semnat joi, 3 martie, cererea de aderare la Uniunea Europeană.
„Republica Moldova trebuie să aibă un parcurs european clar. Suntem pregătiți să facem totul pentru realizarea acestui obiectiv național fundamental. Cetățenii au ales această opțiune. Ei văd viitorul țării noastre în Uniunea Europeană”, a declarat ea în cadrul evenimentului.
Detalii: Maia Sandu a semnat cererea de aderare a R.Moldova la Uniunea Europeană
Citiți și: DOC // Ce conține cererea de aderare a R.Moldova la UE