Invazia rusă în Ucraina afectează „stabilitatea” Tiraspolului. Separatiștii impun mai multe restricții de frica unei crize alimentare
Tiraspolul impune o taxă de 100% pentru exportul produselor alimentare din Transnistria. Motivul pentru adoptarea unui asemenea măsuri este legat de o posibilă criză alimentară în regiune, provocat de invazia rusă în Ucraina.
Totodată, regimul de la Tiraspol a decis crearea unei comisii speciale care va fi responsabilă de exportul produselor alimentare.
O altă măsură adoptată de transnistreni ține de introducerea unei restricții prin care este limitat volumul bunurilor de importanță socială care pot fi vândute unei singure persoane.
„Acest mecanism este necesar în condițiile în care cetățenii cumpără alimente în volume ce nu corespund necesităților familiei”, precizează serviciul de presă al așa-zisului lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.