Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a participat, în data de 30 martie 2022, în orașul Paris, Franța, la reuniunea Sub-comitetului din cadrul Comitetului de Monitorizare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind conflictele dintre statele membre ale Consiliului Europei (CoE).

În cadrul reuniunii plenare Viceprim-ministrul Oleg Serebrian s-a referit la evoluțiile recent înregistrate în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, la dinamica în platformele de dialog dintre Chișinău și Tiraspol și la formatul de negocieri „5+2”.

De asemenea, în intervenția sa, în calitate de reprezentant politic în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, Oleg Serebrian, a relevat prioritățile Chișinăului pentru perioada următoare și acțiunile ce urmează a fi întreprinse în acest sens, printre acestea regăsindu-se menținerea funcționalității tuturor formatelor de negocieri existente și soluționarea problemelor stringente ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului (libera circulație, accesul la terenurilor agricole din raionul Dubăsari, buna funcționare a școlilor cu predare în limba română, respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană ș.a.).

Totodată, în contextul provocărilor de securitate regională a fost atrasă atenția asupra necesității mobilizării eforturilor în comun cu partenerii internaționali în vederea prevenirii potențialelor vulnerabilități la adresa securității naționale și a acordării asistenței multilaterale refugiaților din Ucraina temporar acomodați pe teritoriul Republicii Moldova.

Amintim că Sub-comitetul privind conflictele dintre statele membre ale Consiliului Europei constituie o platformă de discuție prin care sunt explorate principiile și standardele Consiliului Europei privind democrația, aplicarea legii și salvgardarea drepturilor omului.