Noi alerte cu bombă în regiunea transnistreană. Mai multe instituții medicale ar fi minate
Noi alerte cu bombă în regiunea transnistreană. Instituțiile medicale ar fi minate, anunță așa-zisul Minister de Interne din stânga Nistrului.
Potrivit unui comunicat al ministerului separatist, mai multe instituții medicale din regiune au primit pe adresele electronice, în dimineața zilei de astăzi, informații precum că, clădirile ar fi fost minate.
Este vorba de mai mult de 10 clădiri. Printre acestea se numără Centrul Medical TiraMed din Tiraspol, policlinici, stații de ambulanță, spitale din Tighina, Tiraspol, Râbnița.
În prezent, specialiști inspectează clădirile și teritoriile adiacente acestora.
De menționat că, și săptămâna trecută în regiunea transnistreană au fost înregistrate alerte cu bombă. În data de 24 martie, mai multe spitale au primit mesaje prin e-mail precum că instituțiile ar fi minate.
Pe 21 martie, același pretins minister a anunțat că mai multe instituții de învățământ din Râbnița, Dubăsari, Camenca și Tighina au fost minate, iar apoi s-a anunțat despre instituții administrative, precum Uzina metalurgică din Râbnița, dar și câteva magazine.
Alertele din 21 și 24 martie s-au adeverit a fi false.