FOTO, AUDIO // În plin război împotriva Ucrainei, Moscova recrutează tineri din R. Moldova în armata rusă prin intermediul GOTR
Avertizările lansate de Armata Ucrainei și de serviciile secrete britanice, precum că Rusia ar încerca să recruteze militari în regiunea transnistreană pentru a compensa pierderile suferite în urma invaziei în țara vecină, par a se adeveri. Jurnaliștii de la Deschide.md au obținut confirmarea că trupele ruse staționate ilegal în stânga Nistrului îi ademenesc pe tinerii din R. Moldova să se înroleze prin contract în cadrul forțelor armate ruse.
Redacția Deschide.md a obținut o poză cu un anunț afișat în satul Corjova, în care este indicată oferta de ”muncă”, completată cu două numere de telefon la care doritorii pot apela pentru a afla detalii.
Reporterul Deschide.md s-a dat drept un tânăr dornic să se înroleze în armata rusă.
”-Bună ziua! Vă sun în legătură cu anunțul de la Corjova, am văzut că pot să mă înrolez prin contract în armata rusă. Puteți să-mi dați niște detalii?
-Câți ani aveți?
-27!
-Aveți pașaport rus?
-Nu am pașaport rus, sunt din Chișinău.
-Una dintre condiții e să ai cetățenie rusă.
-Am un prieten care, la fel, vrea... El are pașaport rus. Pot să aflu anumite condiții? Sau să-i dau acest număr să vă sune el, dacă nu vreți să-mi spuneți.
-Nu, de ce să nu vă spun? Dar el are și cetățenia R. Moldova?
-Da, el are și cetățenie moldovenească.
-Atunci, cel mai probabil că nu. O să concretizez această întrebare, reveniți după ora 14. Bine? O să întreb dacă este posibil cu cetățenie dublă.
-Din câte înțeleg, înrolați doar în baza pașaportului rus, da?
-Da!
-Am înțeles, atunci o să vă sun după orele 14.
-Da, mulțumesc!
-La revedere!”
Am apelat încă o dată la numărul indicat, însă răspunsul a fost același. Persoana contactată a declarat că nu a primit încă un răspuns din partea comandamentului dacă persoanele cu dublă cetățenie pot fi înrolate prin contract în armata rusă.
De notat că locuitorii din regiunea transninstreană au, de obicei, și cetățenie moldovenească pe lângă cea rusă. Din această cauză, pare ciudată insistența lor ca persoanele recrutate să aibă doar cetățenia rusă, mai ales în contextul în care anunțul a fost plasat în Corjova, localitate aflată sub administrația Chișinăului, în care locuiesc cetățeni moldoveni.
Ținem să precizăm că în armata rusă din regiunea transnistreană, atât GOTR, cât și pacificatori, majoritatea militarilor sunt cetățeni din stânga Nistrului, cu dublă sau chiar triplă cetățenie.
În urma verificărilor, am stabilit că posesorul numărului de telefon la care am apelat este un oarecare Vladimir Salamatkin. O simplă căutare pe internet ne-a aruncat la un articol din 2017 din presa de la Tiraspol, unde Salamatkin este prezentat drept comandantul unui regiment din cadrul Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR).
Duminică, 10 aprilie, serviciile secrete britanice au informat că Rusia ar încerca să recruteze persoane din regiunea transnistreană.
Iar Forțele Armate ale Ucrainei au avertizat, din nou, că este posibil ca Rusia să desfășoare provocări în regiunea transnistreană, după ce anterior surse din cadrul Statului Major de la Kiev au comunicat că aerodromul din Tiraspol ar fi în curs de pregătire pentru primirea aeronavelor rusești. Kievul a anunțat că, în cazul în care Moscova va încerca să-și mute avioanele în regiunea transnistreană, forțele de apărare aeriană ucrainene le vor doborî.
Informația despre o posibilă mobilizare a trupelor rusești staționate în zona separatistă a fost anterior negată de așa zisul Minister de Externe de la Tiraspol.