Gavrilița despre incidentul de la Cobasna: Nu este clar dacă împușcăturile au fost făcute pe teritoriul R. Moldova
Premierul Natalia Gavrilița a declarat că nu este clar de unde au fost efectuate împușcăturile din apropierea depozitului de muniții de la Cobasna și nici dacă au fost făcute pe teritoriul R. Moldova. Aceasta a îndemnat cetățenii să-și păstreze calmul și să se informeze doar din sursele oficiale în cadrul unei conferințe de presă după ședința Guvernului.
”Condamnăm acele acțiuni de tensionare a situației din regiunea transnistreană și chemăm pe toți la calm. Aceleași explozii nu s-au confirmat, este vorba de anumite înpușcături, care nu este clar unde au fost făcute și dacă au fost făcute pe teritoriul R. Moldova” a declarat Gavrilița.
Premierul a menționat că situația în regiune este stabilă, însă ”ține de competența experților să se pronunțe în privința riscurilor”.
”La moment, situația este stabilă și cred că este de competența experților să se pronunțe în privința unor riscuri, ce înseamnă ele, să facă analiză. Sarcina Guvernului este să acționeze cu maximă previzibilitate și responsabilitate și să asigure calmul ca să nu fie implicată în război R. Moldova și întreg teritoriul” consideră Gavrilița.
Amintim că, miercuri, 27 aprilie, presa transnistreană scria că în apropiere de depozitul de muniții de la Cobasna s-au auzit focuri de armă și că nu au fost înregistrate victime.
Informația a fost confirmată și de așa zisul Minister de Interne de la Tiraspol într-o postare pe Telegram. Totuși, reprezentanții regiunii separatiste în Comisia Unificată de Control au negat informația.