Chișinăul acuză Tiraspolul de intimidarea participanților formatului „5+2”: Substituie mecanismele de pacificare prin structurile proprii
Reprezentanții Misiunii OSCE în R.Moldova au fost intimidați de către așa-zișii „grăniceri” transnistreni. Mai exact, membrilor Delegației OSCE li s-a interzis neîntemeiat deplasarea prin Zona de Securitate în vederea efectuării monitorizării situației. Subiectul respectiv a fost abordat astăzi în cadrul reuniunii săptămânale a Comisiei Unificate de Control, la care au participat delegațiile Republicii Moldova, Federației Ruse, regiunii transnistrene, a reprezentanților Ucrainei și Misiunii OSCE în Moldova.
În cadrul ședinței a fost abordat și cazul din 14 aprilie 2022 când membrii delegației Republicii Moldova, fiind în drum spre ședința săptămânală a CUC, au fost blocați și reținuți abuziv la postul „grăniceresc” controlat de Tiraspol. Delegația Chișinăului a accentuat natura provocatoare a acțiunilor îndreptate împotriva funcționarilor statului, care s-au dovedit a fi planificate minuțios de Tiraspol.
În declarația delegației Republicii Moldova a fost evidențiată intenția reprezentanților regiunii transnistrene de a modifica formatul misiunii de pacificare pe râul Nistru, prin restricționarea accesului în Zona de Securitate pentru membrii corpului diplomatic și obligarea absolut ilegală a acestora de a notifica Tiraspolul, cu cel puțin 3 zile înainte, despre deplasările în regiune. În așa fel, reprezentanții delegați în CUC din partea Ucrainei au fost împiedicați să se prezinte la ședința din 28 aprilie curent, care din această cauză nu a putut fi desfășurată.
Totodată, în perioada 24-26 aprilie 2022 au mai avut loc o serie de intimidări organizate de așa-zișii „grăniceri” împotriva reprezentanților Misiunii OSCE în Moldova, cărora li s-a interzis neîntemeiat deplasarea prin Zona de Securitate în vederea efectuării monitorizării situației.
„Acțiunile descrise reconfirmă sfidarea necamuflată de către Tiraspol a Acordului din 21 iulie 1992, a rolului care îi revine CUC în ceea ce privește controlul situației în Zona de Securitate. Tentativele tot mai frecvente ale Tiraspolului de a substitui mecanismele de pacificare prin structurile neconstituționale proprii au fost elucidate și în cadrul acestei ședințe de către delegația Republicii Moldova. Cu scopul de a exclude asemenea situații pe viitor, delegația Chișinăului a formulat propuneri pertinente, părțile luând o pauză pentru consultări suplimentare”, se arată într-un comunicat al Biroului Politici de Reintegrare.