Noi provocări în regiunea transnistreană. Două cocktail-uri Molotov, aruncate în clădirea Comisariatului Militar
Noi provocări în regiunea transnistreană. În dimineața zilei de astăzi au fost fost înregistrate două incidente, cu o diferență de aproape 30 de minute.
Potrivit serviciului de presă al așa-zisului Minister al Afacerilor Interne de la Tiraspol, în jurul orei 4.15, un autoturism a oprit la depozitul de petrol al unei întreprinderi, din care a ieșit un necunoscut, a aruncat spre depozit un obiect cu un amestec incendiar și a dispărut. Iarba care luase foc a fost stinsă rapid.
Aproximativ o jumătate de oră mai târziu, două cocktail-uri Molotov au fost aruncate în clădirea Comisariatului Militar din regiunea transnistreană. Unul a nimerit pe trotuar, iar al doilea a rămas blocat în gratiile ferestrei. Incendiul a fost stins prompt de către pază.
Nu au fost raportate pagube sau victime la niciunul dintre locuri. La locul incidentului lucrează echipele de anchetă, circumstanțele producerii incidentului fiind în curs de clarificare, notează presa separatistă.
Fragmentele de sticlă de la fața locului au fost confiscate cu resturile amestecului incendiar și vor fi trimise spre examinare.
La momentul de față se cunoaște că mașina avea numere străine și se iau măsuri pentru stabilirea locului mașinii.