Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat ultimele provocări din regiunea transnistreană. Potrivit lui, provocările au loc datorită faptului că în regiune există două tabere.

„Instituțiile noastre monitorizează ce se întâmplă acolo. În stânga Nistrului sunt două tabere. Este una mai războinică, care, probabil, își dorește înrăutățirea situației, și este alta - mai pragmatică, mai orientată spre afaceri, care are întreprinderi acolo și care nu-și dorește escaladarea conflictului, implicarea acestui teritoriu în acțiunile din Ucraina. În acest context au loc aceste provocări”, a spus el în cadrul emisiunii „Bună Seara” de la Moldova1. 

Președintele Parlamentului a mai spus că Chișinăul a ajuns la concluzia că așa-zisele autorități de la Tiraspol nu-și doresc escaladarea conflictului. 

„Concluziile pe care le putem face acum sunt că așa numita administrație din Transnistria înțelege cât de periculos este să destabilizezi situația și să escaladeze conflictul, sunt împotrivă și nu susțin grupul ăsta care, așa cum înțeleg eu, sunt reprezentanți ai unor structuri, nu-i exclus că și ai armatei și ai serviciilor de acolo. Și la nivel social și la nivelul așa-zisei administrații noi vedem îngrijorarea firească și teama de escaladare a situației. Ei nu-și doresc”, a spus Grosu. 

Politicianul a mai spus că Chișinăul este în contact permanent cu Tiraspolul și că ambele părți își doresc reglementarea pașnică a conflictului transnistrean. 

Amintim că, în ultima perioadă în regiunea transnistreană au loc mai multe provocări. De exemplu, astăzi două kilograme de mercur au fost depistate pe o stradă din orașul Nistrovsc, iar dimineață două cocktail-uri Molotov au fost aruncate în clădirea Comisariatului Militar.

Recent, mai multe explozii au avut loc în apropierea de localitatea Voronkovo din raionul Rîbnița, iar la adresele electronice a peste 20 de instituții din regiune au fost recepționate mesaje care anunțau că obiectivele sunt minate.

La începutul lunii mai a avut loc o tentativă de a ataca nodul de radiocomunicații din Maiak, în zonă fiind depistată o dronă. La sfârșitul lunii aprilie, pe teritoriul centralei de emisie de la Maiak aufost găsite mai multe dispozitive explozive.

Tot în aprilie, două turnuri de comunicare din localitatea Maiak, raionul Grigoriopol din regiunea transnistreană au explodat în această dimineață. 

Anterior, a mai fost înregistrat un presupus atac asupra clădirii sediului Serviciului de Securitate de la Tiraspol (MGB), exploziile pe teritoriul aerodromului din Tiraspol, împușcături în apropierea depozitului de muniții de la Cobasna.