Pentru absolvenții și profesorii școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană sărbătoarea „Ultimului Sunet” întotdeauna a fost una diferită. Anul acesta nu a fost o excepție. Dacă până anul curent elevii și profesorii erau supravegheați de miliția locală și amenințați să nu expună atributele și simbolurile de stat, anul acesta în general au fost determinați să desfășoare careurile în regim online. Astfel profesorii și elevii din cele 8 școli cu predare în limba română din regiunea transnistreană nu au reușit să se bucure de ultima zi de școală, care a devenit o tradiție să fie organizată într-un mediu festiv și de sărbătoare, în mod special pentru clasele absolvente.

Școlile au fost nevoite să organizeze careurile în format online, ca urmare a declarării Codului Galben de alertă teroristă în regiunea transnistreană și deciziei Ministerului Educației și Cercetării, notează asociația Promo-LEX într-un comunicat. În paralel însă, majoritatea școlilor din stânga Nistrului aflate sub jurisdicția regimului secesionist au desfășurat careurile solemne cu prezența fizică a elevilor și profesorilor.
 
Pe de altă parte, începând cu ziua de mâine, cadrele didactice și elevii claselor absolvente vor reveni fizic în instituțiile de învățământ pentru a organiza sesiunile de consultații. Examenele de absolvire la fel se vor desfășura cu prezența fizică. În această ordine de idei, decizia Ministerului Educației și Cercetării de a organiza careurile solemne în cadrul școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană în format online, nu este clară, accentuează asociația.
 
Asociația Promo-LEX a insistat permanent asupra necesității de a respecta și proteja drepturile elevilor, părinților și profesorilor din cele opt școli cu predare în limba română din regiunea transnistreană, dar și asupra necesității de implicare mai eficiente a autorităților constituționale pentru a soluționa problemele celor opt școli. Totodată, Promo-LEX reiterează importanța executării Hotărârilor CtEDO în legătură cu școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană, dar și asigurarea dreptului la educație fără discriminare în stânga Nistrului.
 
Cele opt școli cu predare în limba română din regiunea transnistreană, timp de peste trei decenii, se confruntă cu numeroase presiuni, intimidări din partea administrației de facto de la Tiraspol. Îngrădirea libertății de circulație, lipsa propriilor sedii, supravegherea evenimentelor solemne de către ”miliția transnistreană”, interzicerea intonării imnului și arborării drapelului de stat sunt doar unele din dificultățile cu care se confruntă aceste școli.