Transnistria nu are în planuri să atace Ucraina, a declarat Vitali Ignatiev în cadrul unui nou interviu pentru Rossia 24
Transnistria nu are în planuri să atace Ucraina, dar este pregătită de orice scenariu. Declarația a fost făcută de așa-zisul ministru de Externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, în cadrul unui interviu pentru postul de televiziune controlat de Kremlin Rossia 24.
”Primim refugiați ucraineni, ajutăm oamenii și suntem gata de dialog constructiv atât cu R. Moldova, cât și cu Ucraina... Suntem însă gata de orice scenarii, dar nu ne-am dori ca să fie organizate provocări la adresa Transnistriei. Nu vrem ca cineva să ne testeze rezistența în orice mod” a menționat Ignatiev.
Ignatiev a vorbit în contextul declarației de neutralitate adoptate ieri de așa zisele autorități de la Tiraspol, dar și a afirmației făcute zilele trecute de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, potrivit căruia Kievul va răspunde cu o lovitură dură la orice atac din partea Transnistriei.
Așa-zisul ministru de Externe de la Tiraspol a vorbit și despre explozia de la centrul de radio Maiak, spunând că serviciile transnistrene au reușit să pună mâna pe una dintre dronele care ar fi aruncat explozibili.
”Am reușit să doborâm una dintre dronele cu explozibili. Știm cine a organizat atacul, care era itinerarul dronei, cine se ocupă cu astfel de acțiuni. Urmele duc spre poligonul Iavorovsk din Ucraina de Vest” a declarat Ignatiev.
El a adăugat că așa-zisele autorități transnistrene urmăresc cu atenție acțiunile întreprinse de Ucraina și R. Moldova și iau toate măsurile pentru a asigura securitatea și apărarea intereselor regiunii separatiste și a locuitorilor ei.