Pregătirile de noul an de studii, discutate cu directorii celor 8 instituții de învățământ cu predare în limba română din Transnistria
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian, în comun cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării și ai Biroului politici de reintegrare, a desfășurat o ședință de lucru cu participarea directorilor celor 8 instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană.
Viceprim-ministrul Oleg Serebrian a fost informat despre mersul implementării proiectelor finanțate prin intermediul Programului activităților de reintegrare a R. Moldova pentru anul 2022, principalele realizări obținute de către instituțiile de învățământ în anul de studiu 2021-2022, dar și obiectivele planificate pentru noul an școlar.
Totodată, în ceea ce privește pregătirile pentru noul an școlar, au fost puse în discuție dificultățile cu care se confruntă cele 8 școli cu predare în limba română și posibile modalități de intervenție întru soluționarea acestora.
Au fost date asigurările deplinei deschideri din partea Biroului și a Ministerului Educației și Cercetării privind depunerea tuturor eforturilor necesare pentru asigurarea bunei funcționări a acestor școli, fiind convenită menținerea și în continuare a unui dialog activ în interesul elevilor, profesorilor și a desfășurării unui proces educațional calitativ.