De teamă ca armata rusă să nu vină să ”elibereze” și Tiraspolul, Vadim Krasnoselski spune că preferă o pace rea, decât un război bun. Așa zisul lider separatist a declarat într-o conferință de presă că, dacă luptele din Ucraina se vor extinde și în Transnistria, acestea vor ajunge și în R. Moldova. 

Mai bine o pace rea, decât un război bun. Transferul acțiunilor militare în afara Ucrainei este periculos. În ceea ce privește Transnistria, pericolul se dublează. Dacă, nu dă Doamne, focul războiului trece în Transnistria, va trece sută la sută și în R. Moldova. Vor interveni aliații Moldovei, pe de o parte, Federația Rusă cu misiunea de pacificare pe de altă parte, cetățeni ruși și tot așa. Ar putea fi o confruntare dintre Rusia și NATO aici, pe teritoriul Transnistriei, pe teritoriul Moldovei. Acest lucru este inadmisibil” a punctat Krasnoselski.

Astfel, Krasnoselski recunoaște deja a câta oară că în Ucraina este război, nu operațiune militară specială, cum repetă conducerea sa de la Moscova. De asemenea, așa zisul lider transnistrean se teme de extinderea războiului din Ucraina, unde, amintim, agresor este Rusia. 

Totuși, șeful de la Tiraspol s-a arătat indignat de faptul că la 1 septembrie, elevii din R. Moldova discută cu veteranii războiului de pe Nistru și a amintit că i-a trimis președintelui Maia Sandu o nouă scrisoare în care îi cere să se așeze la masa de discuții.