VIDEO // Gurie Popa, fost primar de Pârâta și veteran al războiului de pe Nistru, reținut din nou de către pacificatorii ruși
Foto:
Asociația Promo-LEX anunță că, în această seară, fostul primar de la Pârâta și veteran al războiului de pe Nistru, Gurie Popa, a fost reținut din nou la un post de pacificatori.
Aceasta este a doua reținere a lui Gurie Popa timp de trei zile. În seara de 12 septembrie, Gurie Popa a petrecut 8 ore în la pretinsul post de pacificatori, după ce a fost oprit abuziv și impus să se supună unor verificări.
Astăzi, după acordarea unui interviu jurnalistei Viorica Tataru, Gurie Popa a fost reținut din nou de către pacificatorii ruși. Într-un comentariu, Viorica Tataru, care se află în apropierea postului, a menționat că pacificatorii au un comportament agresiv și nu explică motivele reținerii.
În semn de protest, mai mulți cetățeni, care se află la fața locului au blocat podul.
Aparent, Gurie Popa este hărțuit de pacificatorii ruși, pentru critica adusă public la adresa misiunii de pacificare de pe Nistru, a remarcat asociația.
În aceste condiții, Promo-LEX a solicitat implicarea promptă a autorităților constituționale pentru asigurarea ordinii publice, documentarea cazului, dar și asigurarea securității cetățenilor Republicii Moldova pe întreg teritoriul țării.
La fața locului a intervenit poliția și reprezentanți ai Comisiei Unificate de Control. Fostul primar a fost eliberat, iar circulația pe pod a fost restabilită.