Așa zisul minister al apărării de la Tiraspol anunță începerea recrutărilor în rândul ”pacificatorilor” din Transnistria. Astfel, începând cu 1 martie, timp de trei luni, bărbați apți pentru serviciul militar, cu vârste de până la 55 de ani, vor participa la cantonamentul contingentului de ”pacificatori”.

Anterior, Deschide.MD scrisa că bărbații din regiunea separatistă erau ademeniți de așa zisul minister transnistrean al apărării cu bani, îmbrăcăminte, cazare și masă.

Aceștia vor fi plătiți lunar cu 2800 de ruble transnistrene, adică aproximativ 3000 de lei.

Doritorii au putut să depună o cerere la comisarul militar de la locul de reședință înainte de 28 februarie și să se supună unui control medical.

Misiunea de pacificare din Zona de Securitate este formată din militari ruși și moldoveni și paramilitari transnistreni. Aceasta a fost constituită după semnarea, la 21 iulie 1992, de către președintele de atunci al Rusiei Boris Elțin și omologul său Mircea Snegur a Acordului privind principiile reglementării pașnice a conflictului armat din Transnistria