Biroul Politici de Reintegrare vine cu precizări referitor la procedura de autorizare a importurilor și exporturilor de mărfuri strategice în regiunea transnistreană, în contextul în care Tiraspolul politizează excesiv acest subiect. Potrivit BPR, în procesul de aprobare a deciziilor pe acest segment autoritățile competente ale Republicii Moldova se ghidează de prevederile Legii cu privire a controlul exportului, reexportului, importului şi tranzitului de mărfuri strategice.

Astfel, notează BPR, examinarea și luarea deciziilor privind eliberarea, suspendarea sau anularea autorizațiilor în acest sens țin de competența Comisiei interdepartamentale de control asupra exportului, reexportului, importului şi tranzitului de mărfuri strategice, din componența căreia fac parte ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării (președintele comisiei) și reprezentanții MAI, MAEIE, Agenției Servicii Publice, SIS, Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Serviciului Vamal, Marelui Stat Major al Armatei Naționale.

Activitatea Comisiei este asigurată de Agenția Servicii Publice, care, în baza deciziilor aprobate, asigură emiterea, eliberarea şi evidența autorizaţiilor, certificatelor şi altor documente necesare pentru exportul, reexportul, importul şi tranzitul de mărfuri strategice.

Eliberarea autorizațiilor este refuzată sau autorizația este retrasă în temeiul deciziei Comisiei interdepartamentale (dacă se cauzează prejudicii securității și intereselor naționale, contravine deciziilor organizațiilor internaționale din care R. Moldova face parte, solicitantul a prezentat informații neautentice, solicitantul a încălcat legislația națională în vigoare ș.a.).

În procesul examinării dosarelor, desfășurării expertizelor de specialitate și a adoptării deciziilor (cu votul majorității membrilor prezenți) nu se aplică principii sau abordări discriminatorii, ci se asigură respectarea rigorilor stabilite de legislația națională în vigoare și ce reies din angajamentele internaționale asumate de R. Moldova.