Promo-LEX: De 32 de ani, R. Moldova găzduiește o misiune de pacificare cu format impropriu și contestat
De 32 de ani, Republica Moldova găzduiește pe teritoriul său o misiune de pacificare, format ce rămâne a fi impropriu și contestat la nivel internațional. O spun experții asociației Promo-LEX, care precizează că misiunea este compusă din contingentele militare ale Federației Ruse, Republicii Moldova, precum și din reprezentanți ai administrației regiunii transnistrene. Aparent, potrivit lor, aceasta ar fi trebuit să aibă un termen cu obiective clare și să contribuie la soluționarea problemelor specifice, transmite IPN.
Experții Promo-LEX menționează că misiunea respectivă, condusă de forțele militare rusești și subordonată acestora, timp de peste 3 decenii nu a avut nicio contribuție pozitivă pentru situația din țară, inclusiv pentru cea din Zona de Securitate. Dimpotrivă, situația a degradat în mod constant, fiind înregistrate numeroase incidente și încălcări ale drepturilor omului, admise tocmai de către reprezentanții acestei structuri improprii. Pe de altă parte, atât Federația Rusă, cât și administrația regiunii continuă promovarea ideii eficienței acestei misiuni. Ba mai mult, orice persoană care are o altă opinie la Tiraspol riscă sancțiuni „penale” severe pentru criticile aduse „pacificatorilor”.
„În mediul de experți, activitatea acesteia este percepută diferit. Principala cauză este faptul că misiunea a fost impusă unilateral de către Federația Rusă și este formată din forțele care s-au aflat în conflict (Acordul moldo-rus din 21 iulie 1992). În această ordine de idei, nu putem vorbi despre transparența și caracterul imparțial al acesteia. Misiunea nu are nici mandatul ONU și nici competențele acordate de ONU și, respectiv, nu corespunde standardelor internaționale”, se arată într-un comunicat de presă al asociației.
Pe parcursul anilor, s-a tot insistat asupra necesității de transformare a misiunii respective într-o misiune civilă internațională. Discuțiile în acest sens s-au intensificat mai ales după ce, la 1 ianuarie 2012, un tânăr din regiune, Vadim Pisari, a fost împușcat mortal de către un pacificator rus. Situația nu s-a schimbat nici măcar după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis două hotărâri în care se constată încălcări grave ale drepturilor omului de către reprezentanții forțelor pacificatoare. Periodic, au tot continuat diverse incidente cu implicarea pacificatorilor ruși, activitatea cărora este acoperită de impunitate și lipsită de reguli clare. Astfel, unele dintre cele mai relevante cazuri se referă la reținerea nejustificată a jurnaliștilor, a veteranilor de război etc.
„Numeroasele incidente din Zona de Securitate, precum și abuzurile comise de reprezentanții forțelor de pacificare, confirmă că misiunea actuală trebuie înlocuită cu o misiune internațională civilă și imparțială, cu un mandat clar recunoscut de către ONU și în concordanță cu standardele internaționale. Această nouă misiune ar trebui să se concentreze pe protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, promovarea dialogului și crearea unei baze solide pentru soluționarea pașnică a ecuației transnistrene”, precizează Promo-LEX.
Acum câteva zile, un grup de pacificatori a primit distincții și diplome din partea conducerii Marelui Stat Major la o ceremonie solemnă care a marcat împlinirea a 32 de ani de la introducerea Forțelor Mixte de Menținere a Păcii în Zona de Securitate a Republicii Moldova. Evenimentul s-a desfășurat la Batalionul 3 infanterie independent al Forțelor de Menținere a Păcii din Coșnița, raionul Dubăsari, în prezența vciceprim-ministrului pentru reintegrare, Oleg Serebrian, și locțiitorului șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale, colonel Sergiu Voinu.